Dan Perjovschi: Desenez pe o mie de carneţele. Când lucrez, port chestii practice, veste cu multe buzunare

6 iulie 2017

Pe Dan Perjovschi l-am cunoscut în 2011. Venise cu Lia Perjovschi în Craiova, la Club Electroputere, să țină o prezentare. Nu i-am uitat niciodată privirea fixă și tonul serios când mi-a spus: „Nu mai pune scaune, o să rămână goale.” Am continuat să pun, sala a fost plină, oamenii au stat și în picioare.

Într-o seară, Dan mi-a răspuns la întrebările de mai jos, deși era între două expoziții. M-am bucurat. Nu mai vorbisem de multă vreme cu el.

De cât timp lucrezi? Îți mai aduci aminte de primul atelier, unde se afla?

Lucrez dintotdeauna. Primul atelier l-am avut la Oradea, dar n-avea încălzire și pereții erau scorojiți. L-am folosit mai mult ca display și depozit.

De foarte devreme am învățat să lucrez în galerie. Atelierul nostru din mijlocul Bucureștilor unde am funcționat 20 de ani până ne-a dat UNA afară, l-am folosit pentru Arhiva de artă contemporană a Liei și pentru discuții sau prezentări de artist. A fost o platformă unde discutam artă și nu un loc unde produceam arta noastră. Acum avem la Sibiu o casă-atelier-bibliotecă-depozit. Pentru doi.

De cât timp lucrezi în atelierul pe care îl ai acum? Dacă ai un atelier mobil, cum e senzația să schimbi mereu locul?
Din 2010. Dar e mai mult loc de reîncărcare de baterii și de gândire. Am toate cărțile acolo. Altfel, atelierul meu e sala de expoziție unde desenz direct pe pereți.

Ai un program de lucru stabilit, lucrezi în weekenduri?
Lucrez tot timpul. Și când nu mai pot, împletesc omuleți din sârmă uitându-mă la televizor.

Ce faci într-o zi de lucru, care ar fi programul în mare?
Depinde de zi. Dacă sunt la un proiect undeva în lume, mă scol pe la nouă și mă duc să iau micul dejun, unde citesc ziare sau mă uit pe Facebook și desenez în carnețel. Beau cafele și o întind până pe la 11. Dupa aia, mă duc la sală unde transfer pe perete ce-am descoperit de dimineață.

Într-o oră, o oră jumătate termin și mă car pentru prânz sau la o cafea unde mai desenz ceva. Revin în muzeu pe la patru, mai trag o oră, două și mă reîntorc la hotel. Las laptopul și ies să mă plimb și să vânez idei în orașul în care sunt. Cum văd ceva care poate genera un desen iau pixul de la gât și carnețelul din buzunar și notez ideea. Seara mă întorc la hotel, mă uit pe facebook, mai scanez ziare, mai scot niște idei. A doua zi o iau de la început.

Când nu am proiecte și sunt acasă e o chestie în două forme, aia când îmi revin după o expoziție (fac de 20 de ani asta) și îmi trebuie câteva zile…și alta când îmi revin și pregătesc următorul proiect. În ambele cazuri, mă scol târziu și adorm târziu. Toate astea se complică dacă sunt în București și mă duc la job, la Revista 22 sau sunt în Sibiu și mă duc s-o vizitez pe mama.

Oricum tot timpul sunt în criză de timp cu deadline-uri și obligații caritativ-activiste care vin după mine ca zurgălăii atârnați de picior. Tot timpul am ceva de făcut și sunt în urmă cu ceva. Și atunci vine chestia cu tras chiulul. Daca împing ceva până vineri, câștig două zile pentru că sâmbăta și duminica lumea nu te mai bate la cap așa de tare. (râde)

În unele domenii, unii oameni folosesc excel, word pentru a planifica ceea ce lucrează, tu te folosești de anumite instrumente care să îți facă munca mai ușoară?
Nu. Îmi notez pe o mie de carnețele. Am un calendar de o pagină pe care notez date – când plec cu avionul, ziua vernisajului și pe care pagină modific și schimb până devine ilizibilă. Cred că mi-e frică să scriu totul cap coadă pe o listă, că e așa de mult de lucru că-mi vine rău. Lumea crede că m-am născut la Moma, dar eu muncesc în câmpul artelor din 1980 de-mi sar capacele.

Care au fost momentele importante pentru tine în ce ai făcut profesional?
Când mi-am împachetat casa în hârtie și am desenat-o toată în 1988, expoziția cu Bone din 1989 la Orizont Atelier 35 București, tatuajul în 1993, bursa americană din 1994 când într-o lună am vizitat mijlocul Americii, Los Angeles, San Diego, San Francisco, Chicago, New Orleans, Baltimore, Washington, New York si după aia am mai stat o lună în Florida.

1999, Bienala de la Veneția, în pavilionul României când am desenat pe jos toată podeaua și m-a văzut toată lumea artelor mondiale, bursa IASPIS cu Lia în Stockholm, 2003 în minele din Essen când în 3 luni am desenat cu creta șase săli enorme cu pereți negri și atunci am știut că asta este ce am de făcut până la capăt.

Bienala de la Istanbul în 2005 și după aia 2006-2007 caruselul muzeelor, Ludwig Koln, VanAbbe, Tate, Moma, Moderna Museet, Bienala de la Veneția, Lyon, Sevilla, Sydney etc. În 2007, am avut cu Lia prima retrospectivă majoră la Nasher Museum de la Duke University. A fost foarte profi și ne-a permis să ne gândim construirea unui atelier-casă. După momentul ăsta am intrat într-o fază de Cruise Control, așa că până azi fac 15-20 de proiecte expoziționale pe an, plus 10-20 de artist talk și workshopuri. Și eu nu trimit CD-uri cu filme, eu mă duc la fața locului și desenez live.

Adevărul e că îmi place enorm să desenez și să fac expoziții. Din 2010, desenez permanent un zid public în Sibiu unde aduc tot ce desenz pe alte ziduri în lume. Un soi de best off pe care-l fac fără pauză de 8 ani. Încontinuu.

Îți iei des vacanțe? Unde ai mers ultima oară?
Nu avem. N-am avut concediu propriu-zis niciodată. Cred că mi-e și frică să am trei zile de nefăcut nimic. Dar am mai combinat. Când am fost invitat la Veneția, am mers cu Lia și cum ar veni am stat două săptămâni pe insula Lido (deși la mare am ajuns de două ori). Anul trecut am avut show la Split în Croația etc… așa că le combinăm și noi. Când suntem împreună într-un loc nou e ca și cum avem concediu.

Ce sens are pentru tine verbul a purta?
Dacă e în context vestimentar, sensul meu este a purta ceva. Niciodată nu m-a interesat prea tare ce. Să fie comod, casual și fără să atragă atenție.
Daca e în alt context, a purta înseamnă a duce, a căra.

Ce haine porți când mergi la muncă?
Aceleași pe care le port zi de zi cu excepția zilelor în care mă duc la muncă la zidul din Sibiu sau la alte proiecte din spațiul public. Atunci mă îmbrac într-o salopetă de muncitor cu material mai gros ca să pot sta pe jos pe pământ fără să-mi pese. După genul ăsta de momente, merg în centru și stau într-o cafenea. Cumva îmi place că mă ia lumea drept muncitor și se gândește – ia uite și la ăsta are timp de frecat menta.

A, și mai port hanorac cu glugă. Am multe. Gri, negre. E așa comod, dacă trage curentul, pac pui gluga în cap. Sau în avion la geam când se face frig. Acum am și veste de puf care se strâng ușor și nu ocupă loc în rucsac. Repede iau una pe mine sau îmi pun pe genunchi.

De unde le cumperi? Cât de des investești în hainele pentru muncă, se cheltuie mult sau puțin cu ele?
Le cumpăr din supermarketuri și de la Sales că tot sunt în fiecare săptămână în alt oraș. Din Germania sau New York că-s mai ieftine. Mai ales Lewisi din NY. Cumpăr de la H&M sau solduri, din orice loc îmi pică sub ochi și mi se pare rezonabil. Dar dacă sunt într-un Kauhof să-mi iau un pix și îmi aduc aminte că am rămas fără șosete, merg și iau pe loc.

Pierd multe fulare, șepci, mănuși în taxiuri și avioane și de aceea iau ce e mai banal, să nu-mi pară rău. Doar în ultimii ani am căutat chestii mai de calitate, mai ales pantofi sau tricouri din materiale naturale pentru că am îmbătrânit, iar corpul și picioarele au devenit tot mai mofturoase.

Ce stare îți dau hainele cand lucrezi? Îți influențează cu ceva munca?
Eu am nevoie de chestii practice, veste cu multe buzunare. Dreapta jos carnețelul de notițe, stânga jos aparatul foto, dreapta sus carte de credit și cărți de vizită, stânga sus buletin sau legitimație de presă, celular, în interior bani și pașaport, în buzunarele laterale markere, la gât, de tricou, pixuri. Trebuie să găsesc ce am nevoie când am nevoie.

La ce te gândești când auzi expresia haina îl face pe om?
La nimic. Nu cred.

Crezi că există un cod vestimentar în domeniul în care lucrezi cum există la avocați, de exemplu?
Da. La artă se poartă negru. Dar e de mai multe tipuri, e un negru de galeriști și unul de artiști, unul de designeri și altul de fotografi. E unul de New York și altul de Berlin.
Și eu am numai tricouri negre, de fapt am și blugi negri și hanorace gri sau negre pentru că e mai ușor cu ele la spălat.

Îți mai aduci aminte de schimbările vestimentare pe care le-ai avut de-a lungul timpului? Pe ce criterii ți-ai schimbat stilul sau cumpărat haine?

Da, cum să nu. Aveam trapeji de comandă și ne întreceam care-i are mai largi. De aceea, ca să nu-mi bat capul acum cu ce se poartă sau ce nu, iau chestii clasice care nu se demodează așa tare. Black on black.

Ești atașat de anumite haine sau accesorii? Dacă da, ce povești ai cu ele?
Da, sunt atașat de hoods, pe care le numesc pitici și mi se rupe inima când se rupe unul și nu mai pot să-l port. La fel cu ciorapii de lână, mișto, cald iarna. Mi-am luat unii de la Roșia Montană și au fost așa mișto. Și de niște bocanci m-am atașat. Erau americani și au fost super comozi. Când s-au rupt după ani de zile, i-am mai ținut un an, doi doar așa în casă.

Pe Dan îl găsiți aici.

Imagini luate de pe pagina lui de Facebook.