Un pulover, o pereche de bocanci, un pachet de cărți și două Opineluri

21 iulie 2017

Pe Daniel Djamo, sau Dani cum îî spun eu, nu l-am mai văzut de trei ani. Îl știu de cinci, cam de când m-am mutat în București. Călătorește mult și lucrează în tot felul de orașe ale lumii, depinde unde are rezidențe artistice.

De exemplu, când am vorbit cu el pe Skype pentru textul ăsta, avusese o rezidență la Maribor, un proiect în Belgrad și apoi o altă rezidență la Belfast. În ultimul an a avut nouă rezidențe artistice.

Prima lui experiență cu asta a fost în 2011, când a obținut o bursă ICR Paris. În 2012 a plecat iar când venise vacanța de vară, în 2013 s-a repetat și de atunci a tot plecat constant.

Spune că e ok să se plimbe mult, să vadă locuri, să cunoască oameni. Pe de altă parte, nu e ușor ca apartamentul său să fie o valiză.

„Mă simt câteodată ca o broască țestoasă de Galapagos.”

Daniel Djamo lucrează în spații și spații, depinde de rezidența în care se află. Rezidențele artistice durează de la o lună la patru luni. Uneori trebuie să propui un proiect anume. Apoi ai obligația de a-ți duce la bun sfârșit proiectul cu care te-ai înscris la rezidență. În alte situații, ești invitat pe baza portofoliului artistic și nu ai obligația de a avea un proiect specific. Și mai sunt situații când ești ales pe baza portofoliului, dar ți se cere să produci un proiect bine închegat. Depinde de cerințele programului în care activezi.

„Ultimele două spații de lucru s-au aflat la Belfast și la Belgrad. La Belfast, am locuit în casa unei doamne artiste, ce-și închiria o încăpere unui program de rezidențe. Camera avea în jur de 7 metri pătrați și se afla în estul orașului, într-o zona working class. La Belgrad, spațiul de lucru aparținea uneia dintre galeriile Muzeului de Artă Contemporană de la Belgrad și era mult peste nevoile mele.”

Spune că nu are program fix de lucru. Uneori lucrează de la 8 dimineața până la 15:00 -16:00 după-amiaza, alteori de la 13:00 – 14:00 până spre seară. Nu e pasionat de tehnică. Poate singurele instrumente abuzate sunt Google Chrome-ul, adresa de e-mail și website-ul său. Și spune că poate munca nu ar trebui să fie ușoară.

Nu simte că are o zi de muncă sau nu are o descriere pentru asta. A trecut prin depresii când avea o slujbă, cât și atunci când a început să facă lucrări. Cu toate asta, în urma fiecărei căderi simte că s-a trezit întărit.

„Vânătăile au îmbrăcat carapacea experienței, aidoma unui pugilist începător, ce învăța mișcările defensive cu mai multă atenție după ce-și ia o ploaie de pumni sau un KO. Am învățat să trăiesc cu temerile mele și uneori reușesc să-mi anticipez căderile, pentru a contracara.

Caut să mă rup de rutină. Cu toate astea, nu cred că voi reuși vreodată: voi continua să mă spăl pe dinți și pe față diminețile și înainte de a stinge lumina. În afară de ritualurile obișnuite, mă zbat să nu mă înec într-un maldăr de activități previzibile. Ce fac: editez filme sau materiale video, alteori fotografii care documentează lucrări din trecut, uneori scriu, iar în alte momente nu fac nimic. Când se întâmplă să nu fac nimic, nimicul devine o muncă. Din perioada de nimic se nasc idei, iar din idei se scriu scenarii și se coc lucrări.”

Daniel nu are weekenduri libere, tratează fiecare zi la fel, iar noaptea scrie. După aproape un an și jumătate de lucru continuu, a vizitat-o recent pe mama lui în Nogent sur Vernisson, în Franța.

Când merge să lucreze, nu știe dacă are un birou sau un spațiu către care se îndreaptă sigur, însă îmbracă hainele care îi plac (atât în atelier, cât și în afara lui). Își cumpără hainele de muncă fie din mediul online, fie de la târguri. Nu suportă mallurile sau orice soi de magazin cu fițe.

Încearcă să nu pună preț pe haine, însă ar fi ipocrit dacă ar spune că nu îi place un palton croit fain.

„Când s-a întâmplat să mă simt sfărâmat, am cumpărat mai multe haine decât atunci când m-am simțit întreg. Uneori am plătit mult pe nimicuri, alteori sume mărunte pe obiecte de valoare. La atelier lucreaz de obicei în haine extrem de lejere, largi, pantaloni de trening. Nu am chestii speciale.”

Expresia „haina îl face pe om” i se pare oribilă, de desființat.
„Asta ar însemna că un sărman e sărman și-n interior și că cineva îmbrăcat kitschos prezintă o construcție kitschoasă întrutotul.”
Experiența i-a demonstrat contrariul, cu toate că nu ar putea să pretindă că are o experiență uriașă de viață. A întâlnit oameni îndoielnici care se îmbrăcau bine. „O țoală frumoasă te poate ajuta să minți omul ce se ascunde în tine în clipele în care se scufundă. Bucuriile mici îți pot distrage atenția.”

L-am întrebat dacă sunt haine de care este atașat. Mi-a spus că de patru ani ia cu el peste tot un pulover negru, o pereche de bocanci crem, un pachet de cărți și două Opineluri. Sunt singurele obiecte care l-au însoțit în toate rezidențele. Bocancii și puloverul au fost cumparate online, cele două opineluri din magazine, iar pachetul de cărti de la Bruxelles, în august 2012, când a traversat Belgia pe jos de la vest la est. Dar asta e o altă poveste.

Caută-l aici: djamo.weebly.com

Imagini din arhiva lui personală.