O pereche de bocanci turnați în fier ca amintire

26 iulie 2017

La Combinatul Fondului Plastic (str. Băiculești, nr. 29) ajungi cu autobuzul 112 sau cu mașina. Clădirea a fost făcută în 1952 și în ea au apărut ateliere de sculptură, ceramică, textile, sticlă sau gravură. Cu trecerea timpului, s-a mai desfășurat activitatea unei agenții de publicitate, a unor ateliere tipografice și tot aici se făceau faimoasele acuarele „Pictor”.

În 2017, Combinatul și-a păstrat din începuturi. Găsești galeriile Nicodim și Sandwich, ateliere de artiști, spațiu pentru biciclete și multă verdeață.

Noi am ajuns într-o duminică acolo ca să vedem atelierul lui Cristian Răduță. Spațiul l-a găsit acum 3 ani și în el este primul lui atelier construit de la zero. Când l-a luat, arăta ca o magazie cu multe lucruri depozitate, mai ales pigmenți. Cam într-un an și jumătate l-a curățat, iar în paralel și-a continuat munca.

Nu am vrut să lucrez doar la spațiu pentru că rămâi în urmă cu ce faci și trebuie să fii conectat la munca ta. Așa au și intervenit niște chestii. O lună făcută în momentul în care lucram cu rigips la pereți. Sau niște rame pe care le putem folosi la o lucrare. Tot construind îți vin idei pe care le poți corela cu practica de artist. La mine construcția unui atelier e tot o lucrare.”

Multe lucruri găsite în atelier au fost folosite. Serii de serigrafie, rame sau pigmenți vechi au ajuns în structura pereților sau în lucrări. Anotimpurile au influențat și ele lucrul. Iarna, Cristian improviza o sobă și nu se oprea din ce avea de făcut. Doar că simțea un alt tip de muncă.

„Te restrângi într-un spațiu, alegi lucrări de dimensiuni mai mici, mai mult te gândești, îți faci planuri. Iarna e totul închis, de interior, ca acasă. Te închizi și ești cu gândurile tale. E un pic ca la țară, tai lemne, le pui pe foc, e o muncă de zi cu zi. Nu doar lucrezi, îți și creezi niște condiții: încălzești locul, mâncarea.”

Dar vara lucrurile se schimbă, spațiul e conectat cu natura, iar în spatele atelierului a crescut multă vegetație. Locuind în centru, între blocuri, Cristian se bucură să aibă prezentă natura la lucru.

Încearcă să se țină de un program, dar spune că trebuie să comunice și cu oamenii, să se întâlnească cu ei ca să nu se piardă lucruri. I-ar plăcea să stea în fiecare zi de dimineață până seara la atelier, dar nu se poate.

Cristian Răduță lucrează din 2006, iar primul spațiu pe care l-a avut la dispoziție ca să lucreze chestiile lui a fost la Roma, într-o rezidență. De atunci, a tot schimbat spații până a ajuns la cel de la Combinat. Acum lucrează alături de Alexandru Niculescu, Silviu Lixandru și Daniela Pălimariu.

Galeria Sandwich este lângă atelierul lui și este ceva nou pentru el. Spune că este o muncă separată care îi conectează lucrul, pentru că vin oameni. „Arta e o chestie egoistă, stai și lucrezi pentru tine. Galeria e pentru oameni, pentru comunitate. E un loc în care vorbesc cu ei și îmi dau o altă stare.”

În ceea ce lucrează acum, spune că se află într-o fază de recompunere. Sunt multe lucrări pe care le reface, le secționează, le reîmbină. E ca o reevaluare a ceea ce a făcut în trecut.

„Las lucrurile deschise ca să comunice între ele. Dau un reper, dar nu vreau să fie localizate clar. Să dea mai mult senzația de structură sau de colaj al unor elemente.”

Mai spune că nu este atașat de haine și nu preferă ceva anume. Se îmbracă normal. Plus că tema hainelor este folosită de mulți artiști, e o temă a memoriei, a amintirilor.

O singură dată a folosit niște bocanci la o lucrare. Cât a stat la Roma cu o bursă de artist, a avut o pereche de bocanci pe care i-a turnat apoi în fier ca amintire că a mers cu ei acolo. Au fost turnați masiv, un bocanc avea 30 de kg.

În rest, verbul a purta înseamnă pentru el a arăta. „Cred că ține mult de o interfață pe care vrei să o afișezi.” Nu  crede că acum hainele mai pot oferi multe informații despre statulul social, așa cum era în trecut. La lucru folosește lucruri mai uzate, dar comode. Nu cumpără haine special pentru asta.

Nu a avut sentimentul că hainele ar influența cu ceva procesul de lucru. „Poate tocmai asta ar fi o idee: să nu influențeze, să pară că nu există.”

„Schimbările vestimentare se raportează în general la schimbările persoanei de-a lungul timpului. Pe lângă asta locul, dar și mediul în care trăim ne dictează inconștient modul în care ne îmbrăcăm. Eu încerc să nu mă atașez de haine, deși multe poartă cu ele tot felul de amintiri.”

Imagini de Bogdan Ioniță