„Moștenirea e o comoară sau o ladă plină de nestemate”

31 august 2017

Când era mică, Andreea credea că moștenirea e o comoară sau o ladă plină de nestemate și lucruri aurii, care îți revine la un moment dat în viață. Sau castele pe care le vedea în filme. Dar cu vârsta a descoperit notarii, iar moștenirea s-a transformat în multe hârtii de semnat și ștampilat.

În timp, a primit câteva lucruri din familie, cu încărcătură emoțională care o fac să păstreze amintirile legate de cei cu care a crescut.

„Când mă uit la capotul turcoaz, mă gândesc instantaneu la străbunica mea. Paltonul galben îmi aduce aminte de mine și de momentul în care bunica venea să mă ia de la școală. Sau atunci când mâncam borș în sufragerie, stăteam la masă, aveam vitrina în față și vedeam vaza turcoaz. La TV se auzea „Britney Spears – Baby one more time” pe Atomic. Cu toate amintirile astea vin la pachet gustul, sunetul, mirosul de mobilă veche.

Acum, casa mea nu mai are miros chiar dacă pun din când în când  brăduleți de mașină prin camere. Poate de aceea ne este atât de greu să ne simțim acasă, pentru că nu mai avem lucruri care să aibă o încărcătură emoțională. Cumpărăm ce este util și schimbăm lucrurile des.”

Andreea se gândește că alegerea pentru culoarea părului e legată de copilărie, de scenetele pe care le pregătea pentru grădiniță, în sufrageria bunicii. Tot atunci se îmbrăca des cu un capot turcoaz. Fusese păstrat de când străbunica Ludmila, rusoaică, îl purta și era folosit mai departe de Andreea sub pretextul hainei de prințesă.

„Îmi amintesc de hainele pe care le aveam în copilărie. Le percepeam mari, în culori variate. Acum când le revăd mi se par mici, iar nuanțele culorilor sunt altfel față de ce îmi aminteam eu despre ele. Capotul turcoaz este singurul lucru pentru care amintirea nu s-a distorsionat în vreun fel, e la fel ca în copilărie.”

Paltonul galben l-a primit de la bunica ei în clasa a 4-a. Toate paltoanele pe care Andreea le găsea în magazine erau ori prea scurte, ori prea lungi. Își amintește că era o perioadă de creștere, se afla între măsuri și reușea cu greu să își găsească lucruri. Paltonul galben îl purta cu cordon și a fost scurtat de bunica. Se află în stare perfectă, la fel și cordonul sau nasturii. Andreea a uitat o perioadă de el și l-a găsit printre haine anul trecut. Când era mică, îl purta des în generală, apoi a făcut o pauză lungă pentru că mama ei îi spunea des că arată palidă la față când poartă galben. Acum i se pare o prostie și spune că se simte bine cu această culoare. Se bucură că a scăpat din fața fobiei de galben, pe care a avut-o mulți ani.

Vaza turcoaz cu care a copilărit. Bunica ei a primit-o când avea 12 ani. Era anul 1947 când părinții ei locuiau la Bârlad, dar călătoreau mult. Într-o lună, trebuiau să primească bani în plus de la doamna Grosu, o moșieriță cu vilă mare aflată în comuna Crivești, din fostul județ Tutova. Nu au primit banii, dar au putut alege trei obiecte de valoare din casă. Au ales două vaze turcoaz și încă un lucru.

Acum o vază se află la Andreea acasă, cealaltă la bunica ei.  A primit-o anul acesta, la pachet cu povești din familie de care nu știa.

Tot pornind de la povești, Andreea spune că are ore întregi de sfaturi. De exemplu, dacă după mulți ani și multe momente depășite împreună tot mai rămâne ceva de povestit, de împărtășit, înseamnă că este ce trebuie între doi oameni. Dacă nu, nu. Cel mai important lucru într-o relație este modul în care comunici cu celălalt.

Moștenirea Andreei pentru generațiile viitoare este ghiozdanul Dominique. Simte că e un personaj în care a pus multă afecțiune și pe care l-a purtat în momente importante.

„Dacă îl bag în mașina de spălat, se curăță complet. Nu se uzează în vreun fel, e rezistent, mi-a demonstrat deja că vrea să trăiască. Când i-am dat nume s-a produs legătura noastră și abia aștept să povestesc mai departe amintirile mele cu el.”

Imagini: Anastasia Nashko