Completez cu un costum povestea pe care o are personajul

15 septembrie 2017

Brîndușa lua în anul 2000  Calea Victoriei la rând. Era greu să găsești haine, dar intra din magazin în magazin sau în consignații, până ajungea la Bucur Obor. Făcea poze la vitrine cu un aparat pe film și le arăta clienților imagini cu hainele scoase pe hârtie foto.

17 ani mai târziu, le arată direct de pe telefon sau de pe laptop. Totul pornește de la un stil general. Caută apoi referințe  într-o  baza de date cu imagini, pe site-uri online ale magazinelor, face schițe, caută haine asemănătoare cu ele și cu măsurile actorilor aleși la un casting. Dacă hainele nu se achiziționează, se croiesc.

„Să lucrezi cu oameni pe care nu îi cunoști e palpitant și nu te plictisești. În timp, începi să îi cunoști, știi ce măsură poartă, cam ce le trebuie, ce gusturi au. Sunt atentă. Ai la îndemână caracterul pe care îl interpretează. Eu doar completez cu un costum povestea pe care o are personajul.”

Brîndușa Ioan nu a știut că o să fie Costume Designer, dar direcția a venit din familie. Ambii părinți sunt artiști plastici, din București. A copilărit în atelierul lor, în jurul prietenilor de familie, și a continuat să crească în aceeași atmosferă. I-a plăcut. S-a pregătit la desen, a intrat la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, iar la facultate s-a specializat pe creație vestimentară.

În ceea ce face acum, o ajută lucrul în echipă pe care l-a exersat la școală sau creația de costum pentru spectacol. Așa a descoperit că îi place mult să lucreze în proiecte de teatru și film.

Întâlnirea ei cu studiul costumului a venit firesc, la orele de pictură pe care le făcea la liceu. Exercițiul  combinat cu poveștile profesorilor au făcut-o să se gândească la personaje, la linii puse pe hârtie, apoi la croitul de haine.

„M-au inspirat profesorii, felul în care vorbeau despre costum, materialele pe care le alegeau pentru el, dar și cum veneau ei îmbrăcați la ore. Școala m-a format ca artist, apoi istoria artei, istoria costumului m-au făcut să găsesc mai repede referințe când mă documentez acum pentru un proiect anume. Știi ce să cauți când ai o bază formată la  școală. Apoi, referitor la haine, dacă nu studiezi înainte cum se fac, poți fi păcălit de oamenii cu care lucrezi când nu ai tu timp să le faci. Trebuie să știi ce detalii să verifici la ele.”

Când a terminat facultatea, reclamele încă nu făceau parte dintr-o industrie. Primul job a venit dintr-un context personal.

„M-a sunat o colegă. Nu s-a mai putut ocupa de un proiect, m-a recomandat la casa de producție cu care colabora și așa am rămas acolo 11 ani. Dar lucrurile din anul 2000 până în prezent au evoluat. Îmi amintesc că prima reclamă la care am lucrat a fost pentru bomboanele Excelenta. Nu am mai văzut de atunci reclame la TV. Apoi, a mai urmat un proiect în care am lucrat cu un regizor englez, am făcut schițe de costum pentru copii care făceau lucruri de oameni mari. Mi s-a părut fascinant.”

S-a obișnuit repede să pornească construcția costumelor de la un storyboard, să stea în întâlniri de creație, fie cu echipa unei agenții de publicitate, fie cu regizorul și apoi să meargă la „vânătoarea de haine”. Procesul de lucru e lung, dar se întâmplă foarte repede și trebuie să fii pregătit cu de toate.

Dacă nu îți place meseria asta nu ai cum să reziști pe termen lung. Câteodată stai și 20 de ore la o filmare, deschizi mall-uri, închizi mall-uri, lucrezi șapte zile din șapte.

„E amuzant când cei care nu lucrează cu haine spun – ce job ușor ai, stai toată ziua în mall-uri. Dar în momentul în care ai intrat într-un magazin, nu ai timp să stai să te uiți la haine, cauți repede ce ai nevoie. De multe ori am fost pusă în situația de a strânge haine în două ore pentru oameni pe care nu îi știam și trebuiau să vină la probe.”

Însă, procesul de lucru a ținut-o constant în priză. Nu a renunțat. „Te întâlnești la fiecare proiect cu ceva nou, te surprinde fiecare poveste, personajele, iar când nu ai de făcut haine normale, pierzi nopți în care te gândești la schițe sau le croiești. Am avut de făcut un personaj de mamă la o reclamă pentru biscuiți. Femeia se trezea, era în pat îmbrăcată în pijama, ieșea prin zid, lăsa pijamaua pe un panou cu arici, pijamaua se detașa de ea când sărea pe panou și apărea ca scoasă din cutie în haine de birou. E o provocare să îți iasă tehnic bine. Totul e pe testate, pe probate.”

O altă reclamă de care își amintește cu drag a fost pentru Elita. Era un scenariu cu zei. A construit costume pentru zeul focului, zeița naturii sau zeița vieții. Materialele erau fluide, excentrice, cu bucăți de diamante inserate, cu accesorii și o scenografie cu multă vegetație. Practic, aveai pe platou o întreagă pădure tropicală. În completarea costumului au venit părul și machiajul. Au colaborat cu Geta Voinea la păr și cu Alexandru Abagiu pentru make-up. Zâmbește și spune: „A fost spectaculos”.

În proiectele de film, ritmul procesului de lucru este mai relaxant ca cel de la reclame. Ai timp să te documentezi, să lucrezi cu regizorul, să construiți împreună costumele personajelor.

De exemplu, la filmul „Amintiri din epoca de aur”, Brîndușa a construit costume pe baza unor fotografii sau amintiri, pentru că a trăit o bună parte din viața ei în acea perioadă în care se construia  imaginea filmului. Apoi a refăcut haine sau le-a căutat prin second hand-uri și depozite.

Când costumele ajung la oamenii care le îmbracă, ele se schimbă în funcție de evoluția personajelor. Dacă la repetiții hainele se mișcă timid, pe parcurs, când actorul se obișnuiește cu personajul, hainele capătă detalii din mișcările lui.

La fel este și cu materialele în mișcare. Brîndușa alege materiale naturale pentru costumele de film. Pentru autenticitatea lor, ea le testează cu o brichetă. Dacă conține plastic, materialul se strânge și se întărește. Dacă are fire naturale, se arde fără să se întărească. Alegerea asta o face mai mult pentru a nu perturba sunetul. Lavaliera e de obicei pusă să nu se vadă la cameră. Dacă fâșâie cămașa, bluza sau rochia când personajele se mișcă, atunci chiar e o problemă.

Brîndușa spune că un costum îl porți în funcție de stilul pe care îl ai. Poți să pui unul pe zece oameni și o să ai surpinderea că arată pur și simplu altfel, pentru că fiecare e diferit în mișcare, în felul de a fi.  E un sistem, lucrurile comunică între ele. Hainele și culorile se potrivesc cu un decor, cu ce se întâmplă în spatele unui personaj. Machiajul și părul completează costumul și se transformă într-un look. Iar la aceste lucruri care se leagă unele de altele, se adaugă principalul element – relația pe care o ai cu oamenii cu care lucrezi, pentru că împreună încercați să construiți personajul și costumul lui.

„În meseria de Costume Designer am descoperit că e nevoie să comunici mult cu oamenii, să nu intri în panică, să nu îți fie frică să ceri ajutor dacă nu găsești ceva sau dacă te-ai blocat într-o idee. Și am mai descoperit că dacă îmi doresc să se întâmple ceva, se întâmplă. Lucrurile vin la tine dacă gândești pozitiv.”

Imagini din arhiva personală