Costumul e o poveste care se schimbă odată cu oamenii, cu istoria

2 noiembrie 2017

În copilărie, toți am avut o rutină a îmbrăcatului: haine groase, subțiri, de ploaie, de joacă, de aniversări. Sonia a început prima dată să observe hainele, să le clasifice, apoi să aibă preferințe clare în rutina ei. Era văzută ca un copil atipic, mai ales că nu fusese la grădiniță, își petrecuse timpul la bunicii din București până la șase ani și devenise influențată de stilul bunicii.

Ține minte că evita culorile stridente, iar ca stil era o combinație între COS și Kenzo (râde). Crede că toți din familia ei au avut o preocupare pentru îmbrăcăminte.

„Era un mod de a se exprima, de a se respecta și de ce nu, de a-i respecta și pe ceilalți printr-o apariție armonioasă. Străbunicile și bunicile erau șic, iar mama este în continuare extravagantă. Nici una nu petrecea prea mult timp cu alesul ținutelor, le era la îndemână să aleagă ce e mai potrivit. Era ca un mod de ați începe ziua, un mod de a fi  pe care l-am moștenit și eu.”

Despre costume, Sonia a învățat fără să vrea. Bunica ei era cinefilă, iar pe vremea lui Ceaușescu dacă îți plăceau filmele, trebuia să mergi la cinematograf. Mergea cu bunica ei, doamna Giurisici, chiar și de trei ori pe săptămână. Așa a învățat că oamenii se îmbrăcau și se comportau diferit în funcție de context.

„Oamenii se îmbrăcau diferit nu numai de la o perioadă la alta, dar și în funcție de limba pe care o vorbeau. Am fost un copil norocos, până la șase ani văzusem filme pe care prieteni de 16 ani nu le văzuseră. Nu mi-a fost teamă să par sau mai ales să nu par într-un anumit fel. Știam cine sunt, ce-mi place, iar hainele erau o prelungire a stării și a existenței mele. În liceu, când majoritatea fetelor vroiau sa fie sexy sau în trend, mie îmi plăcea să port stări și personaje.”

Sonia a văzut costumul ca pe o poveste care s-a schimbat odată cu oamenii, cu istoria. Crede că acum e minunat că poți purta tot ce vrei, din orice perioadă, iar când vrei să împrumuți o stare din anumite vremuri pe care nu le-ai trăit, ai și haine, și opțiuni.

„Dacă costumul ar fi un personaj contemporan, ar fi un prieten cu personalități multiple pe care te poți baza când ai nevoie.”

Spune că la meseria de Costume Designer a ajuns treptat. Când se decidea ce vrea să facă profesional, sora ei lucra la Teatrul Țăndărică ca scenograf. Sonia a urmărit ce face și și-a dat seama că vrea ceva mai activ, mai practic. A ales un job de producător la Carioca Studio. Se întâmpla în anul 2005.

În acest context a devenit preocupată de styling și de Set Design. A simțit că e creativ și a căutat proiecte full-time ca și Costume Designer.

„Cred că e important să îmbini plăcutul cu utilul, să știi să te impui cu zâmbetul pe buze, fără să jignești. Trebuie să-i faci pe oameni să aibă încredere în abilitățile tale, pentru că majoritatea crede că e ușor să potrivești haine. Am avut multe experiențe ca și Costume Designer, iar momentul cel mai important a fost când m-am asociat cu Anca Miron și am acceptat reciproc să lucrăm sub numele de Retro Future. Cred că e un semn de maturitate, mai ales maturitate emoțională, pentru că un artist face greu concesii. Se pare că în cazul nostru s-a dovedit a fi ușor, plăcut, reconfortant și progresist. Suntem împreună la bine și la greu, cred că asta ne definește cel mai bine. Avem valori comune, luptăm pentru frumos și bine prin intermediul ustensilelor pe care le avem: design de costum și set design.”

Oamenii care nu lucrează în domeniu îi spun că este un vis frumos, că este minunat să lucrezi cu haine superbe, într-un cerc cu oameni interesanți. Dar când se întâmplă să o vadă pe Anca sau pe ea în desfășurarea unui proiect dificil, se îngrozesc de nivelul de stres prin care trec.

„În acele momente nu mai e ravisant pentru nimeni să ne vadă (râde). Noroc că ne revenim repede și dacă una e într-o pasă proastă, cealaltă are mecanisme de ridicare a moralului.”

Am întrebat-o ce ar trebui să știe un începător ca să aibă un start bun în domeniu. Sonia crede că trebuie să studiezi mult despre lucruri care aparent nu au legătură cu hainele. Degeaba cunoști colecțiile din acest sezon sau din ultimele cinci sezoane, dacă nu recunoști multiplele referințe sociale, istorice și culturale care au inspirat un costum. E o meserie în care trebuie să înțelegi omul și experiența pe care a acumulat-o, pentru că hainele l-au însoțit în fiecare zi. Dacă înțelegi omul dintr-o perioadă, înțelegi și costumul.

Când lucrează, ține mult la ordine și la respectul între colegi. Spune că e nevoie de minte lucidă și „la pândă”. La filmări sau repetiții, poartă după ea o trusă mică în care găsești foarfecă, ață, ace, ace de siguranță, bandă adezivă, soluție de scos pete.

„Dacă Anca, asociata mea la Retro Future, e maestră cu acul și ața, eu sunt dresor de pete, nu-mi rezistă multe.”

Câteodată stă și 20 de ore la o filmare. Are momente când simte că nu mai rezistă și e consumată fizic și psihic, dar de cele mai multe ori îi place la nebunie ce face. Simte că evoluează în acest domeniu, are multe provocări, iar dacă ar schimba domeniul, crede că rutina ar deveni în timp înfiorătoare.

„Eu și Anca continuăm pentru că avem planuri mari, pregătim un proiect care își are rădăcinile în meseria noastră. Ne dă energie, lucrăm la el până și în fiecare pauză de cafea pe care o avem.”

După o zi grea de muncă, sunt multe lucruri pe care le face. Sunt diferite și le jonglează în funcție de starea pe care o are. Dar are și momente pe care le păstrează constante: momentele petrecute cu soțul ei Ștefan și cu cei patru câini care trebuie hrăniți, plimbați, alintați.

Sunt 12 ani de când lucrează în acest domeniu. Am vrut să știu ce a învățat-o costumul despre viață și a răspuns cu un cuvânt: asumarea.

„Un lucru important pe care l-am învățat prin costum a fost cât de mult contează să te simți bine în pielea ta. Pentru că nu îmi place să mă simt constrânsă în general,  prefer să îmbrac haine pe care le consider eu confortabile și am noroc că tocurile se află printre ele.”

Credit foto: Bogdan Ioniță