Ionuț și Oana poartă haine ca să continue povești

7 decembrie 2017

Se uitau amândoi la cum e cusut și la ce fel de căptușeală are. Era făcut în Cluj. Nu planificase să îl aibă. În căutarea unui apartament, a intrat într-o curte, iar printr-un geam se vedea o tipă care făcea haine. A căutat intrarea și a vorbit puțin cu ea. După ce a găsit un apartament s-a întors acolo, a ales un material, nasturi, un design. I s-au luat măsuri și a trăit experiența de a construi un palton pe forma corpului lui.

Ionuț nu știa că paltonul va fi elementul principal de analiză al Oanei la prima lor întâlnire. Ea într-o fustă de piele camel, o cămașă turcoaz, dresuri negre, un pulover negru, guler de blană. El într-o pereche de blugi gri, pulover, bocanci și un palton maro.

Se cunoscuseră iarna, de revelion. Cel mai mult au vorbit despre haine și a rămas pasiunea lor comună și după patru ani de relație.

După 14 zile de la prima întâlnire s-au mutat împreună. Oana avea un șifonier, dar nu era încăpător pentru două persoane. Așa că, Ionuț a venit într-o zi de la birou cu materiale și a construit unul mai mare. A mai adus un stander. Au creat un spațiu dedicat hainelor care era „bubuit de lucruri”. Deși erau împărțite, ale ei, ale lui, haine groase, haine subțiri, mereu se adunau. Când se schimbau anotimpurile, făceau o tranziție și le mutau la părinți.

Relația lor cu hainele a avut etape și etape. Oana s-a îmbrăcat o perioadă cu hainele lui Ionuț. Îi împrumuta pantaloni sau cămăși. Sau făcea multe combinații, lua mai multe haine pe ea, făcea suprapuneri, combinații de culori. La început lui i se părea mișto, în timp a început să se enerveze pentru că își căuta hainele și nu le găsea la locul lor. Ionuț zâmbește și spune „ Oana se îmbrăca interesant la începutul relației noastre. În fiecare zi mă gândeam ce o să mai facă, ce o să mai pună pe ea. Avea momente când dădea în extreme și arăta ca un pom de Crăciun.”

Oana completează „Îmi puneam două perechi de dresuri, bluze ilic, un pompon în cap. Până când Ionuț mi-a zis la un moment dat că nu am lucruri simple. Mi-a făcut o sesiune de styling și m-a făcut să îmi dau seama că nu am haine cu care să încep o bază. Am rămas impresionată. Mi-am regândit estetica.”

I-am întrebat de ce sunt atașați de haine. La Ionuț, atracția a venit natural, din copilărie. Mama lui este croitoreasă. Când era mic, se trezea dimineața să meargă la fabrică. Era emoționat și aștepta plecarea din casă cu entuziasmul cu care mergi într-o vacanță.

Când mama lui deschidea o ușă, făcea ochii mari. O hală mare, cu multe femei în halate apărea în fața lui. Și acum ține minte zgomotul mașinilor de cusut, a acelor sau aburul fierului de călcat. Adora să se urce în cărucioarele mari în care se transportau materiale sau îmbrăcăminte și să vorbească cu femeile ca să le întrebe la ce lucrează. Unele spuneau că pun capse, altele fermoare.

La Oana, atracția pentru haine a apărut din relația cu mama ei. Ține minte că prima dată s-a îndrăgostit de uniforme. Era în clasa I când le-a descoperit și aștepta începutul fiecărui an școlar ca să meargă să le aleagă. Le-a păstrat pe toate până în prezent. Șorțuri, cămăși, fuste. Și mama ei păstra lucruri de care se atașa. Și tipare. Mergea cu ele la croitorese. Oana o însoțea și îi urmărea unghiile lungi făcute cu ojă. Pipăiau câteodată amândouă nasturi.

A moștenit multe lucruri de la ea. Cămăși, pantaloni, fuste, costume. Le poartă, cum le purta și ea în trecut, deși au stat în cinci șifoniere. Materialele nu au suferit modificări, culorile sunt impecabile, iar Oana este dezamăgită că hainele pe care și le cumpără acum din magazine nu le va putea lăsa moștenire pentru că nu vor rezista 30 de ani de acum încolo.

Amândoi cred în povești. Mai ales în poveștile hainelor. De exemplu, Ionuț poartă des șapca bunicului lui, deși are un aer comunist. Când se uită în oglindă, îl vede pe bunicul lui care purta mereu ceva pe cap și își aduce aminte de vorbele lui „Porți ceva pe cap ca să acoperi prostia.” Când era mic, îi fura pălăriile, se juca cu ele, inventa mustăți și ieșea în fața porții să salute vecinii. Crede că le cumpăra din sat, în perioadele când se făceau bâlciuri. Spuneau „mergem la zbor”, expresie pe care eu nu am mai auzit-o până la întâlnirea cu ei doi.

Oana își aduce aminte de fotografiile alb-negru de la cununia civilă și nunta părinților ei. În poze nu se vedeau culorile hainelor. Mama ei purta o bluză, care părea gri. În realitate avea un turcoaz puternic și a luat-o în București să o refacă pe mărimea ei.

Vorbesc amândoi mult despre stil și haine. Ionuț lucrează în domeniu și face fotografie. Îi plac imaginile, construirea unor personaje, a unor stări date de materiale, de anumite croieli. Oana este atașată de estetica franțuzească și crede că frumusețea s-a pierdut cu timpul, dar înțelege că nu toate femeile trebuie să se îmbrace într-un stil anume.

Amândoi au plăcerea de a-și petrece timp cu hainele, e ca un ritual pentru ei. Deși, la începutul relației lor mergeau des prin magazine, mai ales în second-hand-uri, acum nu își mai dedică așa mult timp pentru asta. Dar își cer în continuare unul altuia părerea când se îmbracă.

Ionuț a rămas constant în stilul pe care îl are. Ține în continuare la lejeritatea pe care o are croiala unei haine, la material. Caută produse de calitate și simple. Oana l-a învățat să evite anumiți pantaloni scurți sau anumite forme pentru că îl fac să pară scund și să își bage cămașa în pantaloni.

Oana a mai renunțat la rochii. În facultate purta doar rochii, chiar și iarna. Avea două perechi de blugi. Acum s-a mai relaxat. Explorează o zonă mai confortabilă, androgină.

„Am adus câteva lucruri la care țin. Am un kimono primit de la Ionuț acum trei ani. A trecut prin două Summer Well-uri. O geantă neagră, simplă, pe care o port și ca borsetă câteodată. Iar cămașa asta e din bumbac și e foarte plăcut să stai în ea vara. Uite, are tiv făcut de mână. Are păsări pe ea, îmi plac păsările. Am purtat-o des, o am de la bunica mea, ține așa aproape omul de la care ai primit haina.”

Ionuț și Oana poartă haine ca să continue povești. Pe cele din familie, pe cele găsite în second-hand-uri și își imaginează cine le-a purtat sau haine noi ca să le dea viață. Iar vara, cel mai mult le poartă pe bicicletă.

Imagini făcute în august 2017 de Bogdan Ioniță.