Dansul m-a învățat să fiu liberă și să iubesc. Mai ales să iubesc

2 februarie 2018

Era îmbrăcată într-o rochie albă cu pelerină când făcea mișcări de dans contemporan fără să știe. Avea șapte ani și împreună cu familia ei mergea la casa de cultură din comună unde dansa, cânta și făcea teatru. Părinții au încurajat-o, iar în clasa I-a, Galea a mers la școala de arte, liceul l-a ales pentru coregrafie, iar din întâmplare a ajuns să facă și UNATC-ul. Până să descopere dansul contemporan, a făcut balet și dans popular.

„La UNATC am descoperit dansul contemporan. Țin minte că mă uitam și nu înțelegeam de ce se mișcă lumea așa, fără nicio noimă. M-am stresat foarte tare în primul an până mi-a intrat în corp și atunci am înțeles că e cel mai frumos lucru care mi se întâmplă: să îți lași corpul să vorbească pentru tine, să ai libertate ca să te exprimi prin mișcare. Cred că pentru mine a fost ca un proces de maturizare, la început nu știi ce faci, de ce, dacă e bine sau e rău, iar într-un final îți găsești echilibrul. Îl găsești, dar ești tot timpul în căutare”.

Galea începe o zi de lucru cu stretching ca să își încălzească corpul pentru efortul pe care urmează să îl facă. Dansul a învățat-o să își respecte corpul și să înțeleagă că este capabil de lucruri incredibile. Crede că nu ar trebui să ne fie frică să dansăm sau rușine când nu ne iese o mișcare. Dansul înseamnă și eliberare sau deschidere, pentru că avem un corp complex.

„Corpul este foarte inteligent, trebuie doar să îi explici ce să facă, să îl antrenezi într-o direcție, să exersezi mult, fiindca de aici vine bucuria că ai depășit limita de care credeai că nu ești în stare.”

Când lucrează la un proiect, o repetiție poate dura poate dura trei ore sau o zi întreagă. Are nevoie de libertate în mișcări, așa că își alege haine comode, largi, de obicei tricouri pe care le taie și pantaloni largi. A avut o perioadă în care s-a atașat de o bluză galben deschis. Galea spune că nu o mai dădea jos de pe ea pentru că era prea moale și plăcută la atingere. A purtat-o până a cedat.

„Hainele pe care le am, le tai și le fac cum vreau eu. Haine lălâi, cu ar zice mama.”

În mare, sunt din bumbac. Pe unele le cumpără din magazine speciale. Sunt cam scumpe, dar își merită prețul. Are câteva articole și de la Sansha, un magazin aflat vizavi de Opera Română în care găsești haine și încălțăminte începând de la balet până la dansuri de societate.

Pentru spectacole, hainele se cumpără sau se confecționează în funcție de scenariul spectacolului și de buget. Materialele, tiparul apar în funcție de contextul în care se desfășoară acțiunea, de timp, de spațiu, de viziunea regizorală și de scenografie.
„Am dansat în proiecte care au avut bugete foarte mari și hainele au fost confecționate de designeri cunoscuți, dar și proiecte unde am folosit haine din propria garderobă.”

Unul dintre costumele care i-au rămas în minte este un compleu din musicalul „Rebecca’’, care se juca acum mulți ani la TNO. Era compus dintr-un sacou și o fustă lungă peste genunchi, în stilul anilor 40, verde cu flori, dintr-un material foarte fin, iar pe cap avea o pălărie. În recuzită erau și câteva peruci pe care le schimbau în timpul spectacolului, dar ea s-a tuns exact cum se purta părul în perioada respectivă ca să evite peruca personajului ei.

Hainele sunt importante într-un spectacol. Un costum poate defini personajul, după un costum îți poți da seama de timpul și spațiul în care se întâmplă acțiunea, de statutul social al personajului, dar nu este o regulă exactă. Sunt și spectacole în care hainele sunt doar simple accesorii.

Pentru Galea este important să se simtă comfortabil în costumul pe care îl poartă într-un spectacol de coregrafie. Spune că s-a mișcat și în costume incomode, din materiale care te jenează sau sunt fie prea mari sau prea mici. Și atunci în loc să se concentreze la ce are de făcut, e atentă să nu calce pe o rochie, să nu ridice prea tare piciorul ca să nu se rupă ceva. Zâmbește și spune că are o listă lungă de situații și haine incomode.

Am întrebat-o pe Galea ce a învățat-o dansul despre viață, despre ea.

Mi-a răspuns așa: „Dansul m-a învățat să fiu liberă, să muncesc mult, să îmi pun întrebări și să acumulez informații. Prin dans dăruiesc, sunt deschisă să primesc și să fiu într-o continuă căutare. Și să iubesc, mai ales să iubesc.”

Imagini din Birdville de Simona Deaconescu, Fabrika de Gigi Caciuleanu, Hail Love de mine, Nesomn de Arcadie Rusu, PianoColors o colaborare cu pianistul Sergiu Tuhutiu, Scurtmetraj de dans “Sonder” de Simona Deaconescu, Two.One.1 de Momo Sanno Peter.