Cred că dansăm tot timpul și peste tot

16 februarie 2018

Primele momente cu dansul au fost grele și confuze. Andreea voia să facă o profesie din ceva absolut necunoscut. Singura ei certitudine era plăcerea pe care o simțea când dansa.

Nu se imaginase niciodată dansatoare, nu îi plăcuse sportul, nu fusese încurajată spre creație. Dar a fost suficient de curajoasă ca, atunci când s-a „împiedicat” de dans, să recunoască și să meargă spre un domeniu cu totul necunoscut.

„Hazardul a avut un rol important în întâlnirea mea cu dansul. Eram studentă la psihologie în ultimul an, îmi făceam licența în terapii creative și am nimerit într-un modul de terapie prin dans. Ceea ce am experimentat acolo m-a făcut să renunț brusc la psihologie și să trec la dans.”

Trei luni de zile a avut constant febră musculară, antrenamentele au fost dificile, picioarele au fost „zdrelite”, gleznele sucite, unele vertebre tasate. Apoi a înțeles ce înseamnă să fii artist independent, fără certitudinea proiectelor. Dar nu s-a gândit nicio clipă că ar putea face altceva. E o senzație pe care nu știe cum să o explice și se ferește de cuvinte mari: „e senzația că ai găsit ceea ce te împlinește, ceea ce îți face bine, ceea ce te bucură și atunci nimic altceva nu mai contează.”

A trecut prin corp, de la o tânără introvertită la un adult care chiar dacă își păstrează latura introvertită, se exprimă oricând și cu oricine. Și încă învață despre cum e corpul ei. Îl ascultă, primește, integrează și dă o formă exterioară informației care vine din/prin corp. Privind alți oameni în mișcare învață să respecte diversitatea.

Am întrebat-o ce rutină zilnică are pentru a face corpul să se simtă bine când dansează. Mi-a spus că face mult sport și încearcă alte experiențe de mișcare: înot, capoeira, yoga, poll dance, tae-bo, mersul pe jos. Nu merge la sală pentru că nu i se potrivește acel gen de mișcare și e atentă la ce mănâncă. E foarte important.

„Oamenii care nu dansează, de fapt dansează. Dansul nu are nimic extraterestru și nu se învață. El există independent de faptul că „știm” sau nu să dansăm. Avem senzația că nu dansăm dacă nu o facem într-un cadru organizat, dacă nu se numește curs sau atelier sau spectacol. Eu însa cred că dansăm tot timpul și peste tot. Pentru că dansul are legătură cu nevoia de exprimare a fiecăruia. Ceea ce însă putem învăța este cum să ne folosim corpul într-un mod eficient și expresiv. Sunt multe etape pe care le-am traversat de când dansez. Încerc să provoc ceea ce cred că deja cunosc, să adaug mereu straturi, nivele, informații și să ajung mereu altundeva.”

Proiectele la care Andreea lucrează nu seamănă foarte mult între ele. Uneori lucrează trei ore pe zi, uneori toată ziua. În medie ies cam patru, opt ore pe zi la un proiect.

Repetă în haine confortabile și lejere. Nu îi place să poarte haine în straturi, în general alege o pereche de pantaloni, un tricou și o pereche de șosete. Nu lucrează în tricouri fără umeri sau în pantaloni scurți și nu îi plac hainele care îi limitează mișcarea.

Alege cât de mult poate materiale care îi lasă pielea să respire, iar în perioadele reci materiale care să țină de cald.

Andreea se atașează de hainele în care îi place cum arată sau de cele care o fac să se simtă bine când se mișcă. Nu lucrează des cu oglinzi, dar când se întâmplă să fie una, îi place să aprecieze ceea ce vede.

Are haine de lucru din magazine destinate dansatorilor, din second hand-uri, Decathlon, de la bărbați sau magazine destinate sportivilor. Unele sunt destul de ieftine, câteva extravagante.

Dar are și o pereche de pantofi cu toc foarte înalt, plini de sclipici pe care i-a purtat în unul din spectacolele ei.

„Nu sunt deloc confortabili, dar îmi place să îi privesc și mai ales îmi place cum mă obligă să îmi port corpul. Nu mai vorbesc de atitudine. Și da, din când în când îi mai port prin casă.”

Hainele sunt importante în dans în măsura în care susțin sau modifică conceptul coregrafic. Pentru un spectacol își alege costumul în ultima fază. Apare după ce ideea e conturată și de obicei îl cumpără chiar ea. Are o preferință pentru hainele neutre, minimale sau normale, chiar și pe scenă. Nu lucrează neapărat cu costume elaborate, deși se gândește ca următorul spectacol să meargă în direcția asta.

Andreea crede că prin dans a învăţat mult, despre lucruri extrem de diverse. Odată la câțiva ani, obsesiile despre dans i se modifică și atunci se modifică și felul în care se raportează la corp, la dans, la haine. Cea mai importantă rămâne plăcerea și restul vine firesc.

Imagini: Alina Usurelu, Mihai Tutu, Dani Ioniță, Roland Vacsi