„Nu pot fi două perechi la fel când lucrezi cu piele”

15 martie 2018

„Făcusem ceva, mă pedepsise mama, stăteam în casă și atunci, din proprie inițiativă, am sacrificat o draperie colorată din care mi-am făcut o pereche de espadrile. Era anul 1990 sau 1991. Aveam 15 ani când am început pe piciorul meu să decupez materialul, să îl cos, să probez iar pe picior. Talpa am luat-o de la o pereche de pantofi mai veche. A fost prima mea pereche”.

În primă fază nu avea nicio influență din familie. Mătușa lui se ocupa de pantofi, dar nu erau apropiați ca să învețe de la ea. Dar în 1995, toată familia lui a început să lucreze în cismărie, iar Iulian a început să viseze că poate și el să facă pantofi.

A petrecut timp în atelier dând găuri la perechile de pantofi: „îi perforam manual, îi trăgeam la calapod, întindeam tălpile, le lipeam și îi finisam să arate bine.” Nu simțea neapărat că îl relaxează munca asta, dar știa că îi place ce face.

În paralel a făcut liceul la Marină, în Giurgiu, se pregătea să devină electrician de nave, dar după liceu s-a angajat ca șofer, apoi a revenit într-un atelier de cismărie. Se fac 15 ani de muncă și șapte de când are atelierul lui.

„Acum e mai simplu cu tehnologia. O pereche de pantofi de la proiectare până finalizare durează o săptămână. Te omoară timpul de uscare. Iar ca să poți face această meserie trebuie să vezi modelul în spațiu fără să existe, să scoți de la A la Z fiecare piesă, să știi cum vine, să știi că acolo trebuie îndoit, că acolo trebuie cusătură sau că un detaliu trebuie demontat. În acești ani am antrenat ochii pentru diverse modele de pantofi. Cred că sunt mii de modele create și zeci de mii de pantofi făcuți.”

Iulian lucrează doar cu piele naturală în atelier. Spune că pielea ecologică este nocivă pentru că are în componența ei cantități foarte mari de plumb. Crede că banii pe care îi dai pe două perechi de încălțăminte din piele ecologică sunt mai mult decât suficienți pentru a cumpăra o pereche de pantofi din piele naturală, care ne protejează picioarele și se mulează după forma lor devenind comozi.

„Folosesc doar piele naturală în pantofii pe care îi fac, atât în interior, cât și în exterior. Se modelează după picior în timp și o să îți dea senzația că e pantoful tău. De aceea nici nu poți să spui la pantofii de piele că vrei un model identic cu argumentul că te-ai simțit perfect în ei. Nu pot fi două perechi la fel când lucrezi cu piele.

Pe vremuri era mai bună. Viteza cu care se prelucrează acum, profitul pe care vor să îl scoată cei care o prelucrează fac ca pielea să fie mai subțire, să își piardă rezistența din fibră.”

Spune că e greu, dar îl ține pasiunea. Nu se vede făcând altceva sau în mintea lui acum nu există altă idee. Se gândește că oamenii o să revină la tradiții, la calitate și o să își facă încălțăminte la comandă.

„Nu știu să fac altceva, nu mă pot gândi la altceva. E greu și că nu mai sunt meseriași. Aș putea să lucrez eu singur de la A la Z un pantof, dar randamentul nu ar mai fi același, nu ar merita. Oamenii nu mai vor să învețe, întreabă cât câștigă. Nu mai e ca pe vremuri să te ia părintele de guler și să te ducă la un meșter. Iar ca să înveți pe cineva, mai întâi strică. După ce învață îl poți plăti, dar nu cu normă întreagă. Iar începătorii nu cred că rentează. Vor să învețe direct pe bani.”

Iulian este convins că e o diferență de la cer la pământ între a face încălțăminte la comandă versus să cumperi dintr-un magazin. Poți face un model de la a la z, îl schițezi împreună cu cineva, te joci cu materialele, faci combinații până iese modelul pe care și-l dorești. În magazin mergi, probezi, ajungi acasă.

L-am întrebat cum sunt femeile în relația cu pantofii. Spune că sunt femei conduse de impuls. Au acasă multe perechi, dar tot își comandă. Și sunt femei care au câteva perechi și li se pare exagerat să își mai facă. Vor o pereche care să meargă pe vânt, pe soare, să nu transpire vara, să nu le fie frig iarna, un fel de all inclusive.

Cel mai des i se cere să personalizeze culoarea, dar personalizează orice alt detaliu, de la materialele folosite, până la aplicații, dimensiunea tocului, combinații diferite de talpă.

Spune că la un pantof e important să te uiți la interior. Să fie neapărat căptușit cu piele și  lipiturile să fie făcute bine. La fel și la toc, dacă nu e bine întărit, poți avea accidente neplăcute. În plus, este recomandat să îți cumperi încălțămintea seara, pentru că mărimea piciorului este cu 5-8%  mai mare dimineața decât seara.

Îngrijirea pantofilor din piele e simplă. Dacă îi porți zilnic trebuie curățați în fiecare seară cu o cârpă moale și apă călduță. Dacă au prins umezeală trebuie uscat pantoful, apoi poți să îi dai cu o cremă de ghete pentru că e mai groasă și protejează bine pielea. La final poți șterge surplusul cu o cârpă.

În atelierul de pe strada Vulturilor, lucrează șase oameni: „il capo di tutti capi, adică eu. Fac de toate, finisez, cos, croiesc, pun un flec, fac SEO, aduri pe Facebook. Apoi, mai avem un croitor, un om la cusut, băieții la tălpuit.”

Mi-a povestit cum a început să se ocupe și de promovarea atelierului online. „Am pus inițial o poză și a avut succes pe Facebook. Am apelat la specialiști, dar nu își făceau bine treaba. Așa că m-am apucat să învăț, să mă uit pe Youtube. Dimineața experimentam ceva, seara mă uitam la rezultate. Dacă nu eram bine, făceam îmbunătățiri a doua zi și tot așa. Mă uit des la ce fac alții și învăț gradual. Am învățat o platformă și lucrez pe ea, mă dezvolt.”

Cumpărătorii intră online, dar cei mai mulți tot la întâlniri vin. Unii nu se măsoară bine, trimit prost mărimea online și iese comanda prost. La întâlnirile față în față nu are probleme.

„Trebuie să ai răbdare multă în meseria asta. Eu mă consider un tip nervos, agitat, dar când stau de vorbă cu un client nici nu are rost să mă enervez. Le iau pe rând, discutăm, vedem care sunt limitele și ce putem face. În general, în viață, nu are rost să îți exprimi nervii și nerăbdarea în fața cuiva. Astea sunt stări pe care le trăiești tu, nu tu cu alții.”

Iulian spune că procesul de lucru pentru pantofi e ca un plan de afacere. Trebuie să ai o idee în minte sau un model, să o pui pe foaie, să dai o formă schiței. Apoi pui calapodul pe o coală de hârtie, trasezi conturul, lași o margine de două degete, decupezi porțiunea, vii cu h-uri, te joci cu calapodul și hârtia lipită pe el, mai faci câteva operațiuni și iese un model.

Caută constant materiale și modele noi, vorbește personal cu clienții/clientele și caută soluții pentru a menține atelierul pe linia de plutire.

„Nu îmi închipui să fac vreodată altceva, așa că îmi investesc toată energia în atelierul care sper să crească în continuare și să facă cât mai mulți clienți fericiți.”

Imagini din atelierul Julian-G Shoes