„Asortatul la mine e sfânt. Inconfortabilă mă simt când nu se potrivesc hainele”

29 martie 2018

A fost o duminică cu patru fete la mine acasă. Patru fete care au un stil format și sunt reticente la schimbări sau la abordări pe care nu le-au mai încercat. Am vrut să fac un experiment: să fie machiate cum nu s-ar machia niciodată și îmbrăcate în haine în care nu s-ar îmbrăca niciodată sau nu le-ar combina așa. Apoi le-am făcut poze.

Cosmina a fost prima la machiaj. Era serioasă când Raluca a început să îi pună baza pe față și să se plimbe cu pensula ba în stânga, ba în dreapta. Iar când a văzut hainele agitația a atins un nivel ridicat: „Nu mă îmbrac în așa ceva”. „Cine ar purta așa ceva”. „Aoleo, sper că nu îmi pui pălăria asta, ce e asta?”

A trecut de la agonie la extaz: „Ce ochi mari am”. „Ce amuzant îmi stă.” „Waa, ce mișto sunt pozele”. „Mă bați dacă postez o poză înainte de articol?”

Am întrebat-o cu ce asociază confortul, cum își alege hainele, ce obsesii are, la ce e reticentă, ce nu ar purta niciodată, ce este inconfortabil pentru ea, unde trasează linia dintre confort și inconfort șiiiiiiii cum a simțit experimentul.

La 27 de ani, Cosmina răspunde:

„La mine este puțin mai dificil, pentru că întreaga mea experiență cu hainele s-a schimbat după ce am slăbit 32 de kg. Aveam 90. Să numim înainte și după.

Înainte, confortul era reprezentat de hainele din care nu mi se vedea abdomenul sau care îl mascau cât mai bine posibil. Haine care îmi subțiau picioarele și brațele sau care îmi făceau, pe cât posibil, spatele mai delicat. Cu alte cuvinte, care mă ascundeau.

După, acum, confortul e reprezentat de hainele sexy, aș zice mulate, dar nu din cele de prost gust, ci acelea care dezvăluie eleganța, trupul zvelt, subțire, muncit. Care lasă totul și nimic să se vadă. De fapt, mă simt în largul meu când mă simt frumoasă, sunt ca peștele în apă.

Am renunțat complet la un șifonier, deci piesele vechi din dulapul meu sunt doar cele moștenite (a se citi furate) de la maică-mea. După ce te desparți de un munte de haine, practic clădit în ani, într-o noapte de bocit (ce fraieră!), nu prea poți să spui că nu renunți la ceva anume.

Alegerile mele sunt minimaliste. A nu se citi gri. Îmi place culoarea, dar n-ai să mă vezi niciodată cu mai mult de trei sau cu mai mult de un pattern. Combinațiile sunt gândite, bijuteriile și ele asorate. Totuși, îmi plac culorile pastel vara și cele tari iarna. Mă rog, tari și vara. Dar nu pastel iarna. Diafanul trage la căldură.
Îmi plac fustele și rochiile, mereu mi-au plăcut. Îmi place să se vadă piciorul, ba chiar, dacă mai am și o crăpătură mișto, și mai bine. Și fustele, desigur, scurte, că-s tânără și trebuie să mă simt bine. Dar, da, îmi aleg mai degrabă haine simple, fără complicații, dar cu o eleganță simplă și mai clasică, să spunem.

Nu cred că am mai multe „stiluri vestimentare”. De obicei, mă îmbrac smart-casual, nu-s asa extravagantă. Nu că nu mi-ar plăcea, nu că nu mi s-ar potrivi. Dar eu prefer să stau și să observ oamenii, să îi admir și să mă las admirată. Și dacă nu ești classy, nu ai cum să o faci nici pe prima, nici pe ultima.

Sunt reticentă la materiale din plastic, elastan, alea în care te coci și în care transpiri una-două. Apoi, la volane. Niciodată volane. Nici în visele cele mai frivole. Deși m-am învățat să nu mai zic niciodată. Cine știe, dacă mă vezi mâine într-o bluză cu volane, nu zici că-s nebună? Și să nu uităm de bluzele bufante, cu umeri ridicați. De ce-or vrea femeile slabe să arate ca un bărbat de 1.90, n-aș putea să îmi explic niciodată. Nu-mi plac hainele oversized (mă rog, asta pentru că le-am purtat o viață și m-am sictirit), blugii ăia care-s de fapt colanți, fără buzunare, mi se par odioși. Nu înțeleg fustele plisate și cred că le e locul într-un internat, iar pantofii cu vârf ascuțit sunt din visele mele rele.

Inconfortabilă mă simt mai degrabă atunci când mi se pare mie că nu se potrivesc hainele, că nu se asortează sau că nu merg împreună neam. Asortatul la mine e sfânt. Dacă sunt pe lângă subiect, o să mă foiesc toată ziua: trebuia să îmi iau altă bluză, ciorapii ăștia sunt agățați și vechi, pantofi nu sunt culoarea care trebuie, sutienul ăsta mergea cu altă cămașă, iar pantalonii și tricoul sunt din universuri paralele. Film horror pentru mine.

Unde cred că e trasată linia de confort și linia de inconfort?

La ce-ți place ție. Când ceva nu îți place, zbang, inconfortabilul apare.

Iar stilul cred că mi l-am schimbat în tot procesul ce a ținut de maturitate. Și, sigur, slăbitul a determinat o schimbare majoră de stil pentru că am descoperit un întreg univers de croieli, patternuri și materiale pe care nu aveam voie să le port înainte. Mă rog, nu-mi dădea voie conștiința.

Experimentul tău? A fost ceva neobișnuit, interesant. Deși nu mi-ar plăcea să îmi aleagă cineva hainele, pentru că eu obișnuiesc să mă îmbrac după starea de spirit, m-am adaptat. Dacă mă simt bine, o să îți dai seama, așa cum dacă mă vezi nemachaită, cu niște blugi negri și o bluză gri o să știi. Nu știu dacă era ceva nepotrivit în ansamblu la ce am îmbrăcat, era, pur și simplu, neașteptat. A fost și confort, și plăcere, dar și nedumerire. Și un strop de frumos.”

Make-up (mulțumiri infinite pentru magie și răbdare) Ra Luca

Fotografii: Simona Petrică