Clubul croitoreselor urbane

10 mai 2018

Undeva în București, pe o stradă, la o poartă anume căutam un grup de femei care „fug” de acasă ca să croiască din plăcere sau pentru relaxare.

Am intrat curioasă în holul unei case vechi. De jur împrejur erau materiale peste materiale. În dreapta, la o masă, stăteau aplecate câteva fete în jurul unui tipar. Patru mașini de cusut în jurul lor, creioane, foarfeci, reviste, materiale înghesuite în rafturi.

Am zâmbit. Era primul Club de Croitorie din care făceam parte pentru câteva ore.
Le-am întrebat când au început clubul și mi-au spus că nu e ceva oficial. La un moment dat au fost de acord să pună bani împreună, să închirieze un spațiu, să fugă de acasă sau de la serviciu ca să croiască. Se adună la Club după ce termină cursurile de croitorie ținute de Ștefania.

Ștefania e tipa care le îndrumă, le explică, le dă soluții pentru greșeli și face glume multe. A făcut doar cursuri de croitorie un timp. Dar ține minte și serile când punea mașinile de cusut la marginea camerei ca să-și facă loc pentru a putea croi sau studia materiale alături de fete.

Mama ei a făcut croitorie. Își aduce aminte că a învățat practic,nu după cărți. Iar când a venit la București din Mehedinți, nu credea că o să îi folosească croitoria, mai ales că venise să studieze altceva.

„Eu m-am apucat să mă joc cu orice fel de material de mică. De ce nu am renunțat? Să îți răspund cât pot de sincer. Era cea mai facilă chestie pe care o puteam face mai ales când aveam nevoie de lucruri de la alții. Puteam să câștig bani organizându-mă într-un spațiu mic, fără să caut eu materiale. Am început să fac croitorie constant ca troc și acum fac de multe ori la fel. Eu le făceam la prietene haine, ele stăteau cu fiica mea sau ne uitam la televizorul lor. Iar în facultate a fost ușor să trăiesc cu croitoria.

Nu vreau să mă exclud din branșa croitorilor, dar povestea mea e atipică. Dacă era să aleg, nu aș fi ales croitoria. Voiam, de exemplu, să lucrez cu lutul sau să învăț sculptură.
Dar în timp, croitoria a devenit pentru mine o chestie inginerească, construcția de lucruri utile m-a atras”.

Zâmbește când își aduce aminte de primul curs de croitorie formal pe care l-a ținut acum cinci ani. Avea emoții. Știa că face ce face pentru că așa trebuie. Ei i se părea simplu, dar explicațiile erau interpretate și nășteau întrebări diverse. Cumva, și-a dat seama că lucrează după niște automatisme de care devenea conștientă doar când le explica celorlalți.

Ștefania și-a dat seama că lucra mai mult după niște intuiții sau după un traseu pe care nu l-a parcurs logic, dar explicând constant și-a dat seama ce poate să îmbunătățească în ce face.

În croitorie cel mai mult contează cât ești de dispus să nu renunți.

Lucrând cu oamenii, le-a înțeles limbajul, s-a adaptat la el, a legat orice detaliu de lucruri concrete pe care le știau sau de glume. Face o pauză și spune: „Felul în care eu predau noțiuni de croitorie nu are de-a face cu ce scrie în cărți.”

Deși la cursuri multe fete vor să învețe niște puncte pe care să le unească pentru a urma un tipar, Ștefania insistă că e nevoie să înțelegi cum se mișcă și cum arată un corp 3D.

Corpul e diferit și trebuie să lucrezi după corpul fiecăruia și după detaliile lui.
Ștefania stă după fiecare fată și explică în funcție de stadiul în care se află.
A avut la cursuri și doi băieți. Unul a făcut o fustă pentru prietena lui, a ieșit ca o invenție. Se relaxa, era ca un hobby după birou. Altul venea din Pitești, era sirian, și voia să deschidă un loc unde să repare haine. A aflat în timp că l-a deschis.

După cursuri, la Clubul de Croitorie se joacă, fac de multe ori haine împreună și povestesc.
Clubul le ajută să ardă anumite etape. Fac schimb de greșeli, de soluții, stau împreună aproape pe același tipar sau material. Se încurajează când unele se sperie sau plâng că nu le-a ieșit ce au vrut. Continuă tot împreună.

E nevoie de suport pentru a face de zece ori ceva ce ai început prost ca să îți faci mâna. „Eu sunt aici pentru ele”, spune Ștefania. Iar fetele simt că au o siguranță și că sunt îndrumate în acest ABC al croitoriei. „Dacă vor să facă din materiale poezii ține doar de ele și de răbdarea lor”.

„Îmi place croitoria de multă vreme, de un an și ceva am lăsat serviciul și am zis că vreau să fac asta. Am învățat la început singură și am exersat făcând haine pentru copil, pentru mine. Apoi, mi-am zis că trebuie să mă duc la un curs și am căutat pe Facebook. Multe descrieri erau stricte, iar cursul Ștefaniei jucăuș. Așa am fost atrasă să vin aici. Ea ne face să lucrăm într-un fel anume. Iar croitorie e greu să înveți în câteva cursuri, Clubul de Croitorie așa s-a format”, spune o fată în timp ce desenează un tipar.

80 % din fetele care vin au nevoie de a face și altceva pe lângă serviciu. Ceva practic, ceva care să iasă din mâna lor. Ceva cu care se pot lăuda.

Am aflat că oamenii nu înțeleg ideea de croitorie ca ceva unicat. Sau că se uită la două cusături și cred că e simplu de modificat, deși produsul final derivă din multe variante, din multe tăieturi. Ca să știi să repari ceva sau să modifici, trebuie să știi să îl faci de la zero.

Ștefania crede că marele câștig al cursurilor de croitorie și al Clubului este că fetele învață ce să ceară și apreciază procesul de lucru. „Dacă toate clientele ar face un mic curs de croitorie, nu ar mai cere lucruri imposibile. Multe vin cu poze din reviste, imagini prelucrate în photoshop, și cer aceleași rochii. Dar rochiile merg făcute doar cu un anumit material sau cu un anumit corp. Și la partea asta se lasă greu de convins.”

Am întrebat ce e important pentru ele în croitorie.
Tiparul e important, dar trebuie adaptat la material, la corp. El te ajută să nu o iei pe bâjbâite, dar hainele se pot face și fără tipar. Poți să pui materialul pe cineva, să observi cum cade materialul pe corp și să construiești de acolo.

Apoi materialul. Cum e produs, ce caracteristici are. Fetele cred că fiecare material e bun pentru ceva, trebuie să vezi doar ce ți se potrivește. Unele lucrează doar cu stofe, altele cu materiale pline de sclipici.

În unele zile, fetele nu știu niciodată ce iese. Au un punct de plecare. Nu copiază un tipar, ci îl construiesc. Ia de obicei mult timp. Dezbat, se mai contrazic, continuă. Dacă sunt nemulțumite modifică, transformă, se întreabă des „dacă am mai face ceva aici, dacă am mai pune ceva acolo?

„Nu facem serie aici. În serie, se face omul pentru haine, noi facem haine pentru noi.”

Apropiații admiră ce fac și spun că e frumos. Dar se și întreabă de ce stau atâtea ore cocoșate la cusut.

Fetele de la Clubul de Croitorie spun că nu este doar despre croitorie, ci despre întâlniri, discuții, o altfel de prezență. Când se adună vorbesc despre mâncare, copii, soacre, probleme de birou, cărți, gramatică, politică.

O altă fată intervine și adaugă „ eu am mai făcut un curs de croitorie și nu am învățat mare lucru. Mie îmi place să fac pantaloni. La acel curs mi-au spus că nu pot să fac un tipar. Că trebuie să îl descarc de pe net și nu îl pot modifica. Simțeam că mă limitez și m-am încăpățânat. Nu am vrut să renunț și am dat întâmplător de Ștefania. Acum îmi vine să contactez foste colege și să le spun – nu există tipar standard de nemodificat.”

Le-am lăsat tot la masa de lucru. Urmărindu-le, am învătat că dacă ai o pasiune nu renunți. Că trebuie să te gândești cât ești dispus să dai dacă te atrage ceva, ca în viață. Și că e important să te aduni, să te resetezi și să te bucuri că faci ceva împreună cu un grup de suport, chiar dacă e greu de multe ori.

Pe fete le găsiți aici: Clubul de Croitorie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s