„Am început să privesc cu nostalgie momentele pe care le petrec cu colegii gândindu-mă că este ultimul an”

22 iunie 2018

Când a terminat liceul, Monica nu știa ce vrea să facă. Ar fi dat la Drept, Litere, Istorie și Jurnalism. Apoi s-a gândit că la Științe Politice poate învăța ce îi place mai mult – filosofie și istorie. Acum nu regretă  alegerea făcută. Crede că are o diversitate mai mare de alegeri pentru carieră, a avut colegi pe care îi admiră, a devenit responsabilă, deschisă să vorbească cu oameni pe care nu îi cunoaște și a ajuns să creadă că i s-ar potrivi jurnalismul.

În primul an, a descoperit colegi deschiși, dar în același timp simțea că sunt toți diferiți – la cum se îmbrăcau, la ce filme vedeau, la locurile în care ieșeau.

Monica se ține minte, în primul an de facultate, purtând doar rochii și fuste. Pe unele colege le-a văzut trei ani doar în blugi, iar pe alți colegi cu șosete colorate sau cu păsări pe ele. Se bucură acum că au trecut de la stadiul de grupulețe din primul an, la toți împreună, în al treilea an.

„Se vede totuși și acum că fiecare a avut o afinitate pentru cineva, cumva prieteniile din primul an au rămas și acum. Iar viața i-a făcut pe alții colegi de apartament, cupluri sau prieteni nedespărțiți, cum sunt eu cu Samira.”

Despre balul de absolvire au început să vorbească în primul semestru din anul trei. Monica ține minte că era noiembrie și foarte frig afară când mergeau să vadă restaurante.

„Eu aș fi vrut ceva tematic, istoric, dar nu am reușit să îi conving. Unii au vrut să fie un bal fancy, alții ceva relaxat și tot alții au preferat să plece într-o vacanță cu banii de bal.

Mie mi-a plăcut totuși senzația aceea de împreună când ieșeam și ne imaginam un plan pentru seara de bal.”

Monica spune că nu a avut timp să fie emoționată la absolvire și nici la bal. S-a simțit prinsă de lucrurile pe care trebuia să le rezolve.

Cât despre haine, nu și-ar fi imaginat în anul I că o să se îmbrace la bal în altceva decât o rochie.

„Când eram mai mică, pe la șapte ani, am fost foarte slabă, hainele arătau groaznic pe mine. Și mai făceam și Karate. Eram mereu fata aia îmbrăcată sport. Iar după ce m-am lăsat și am mai crescut, mi-am căutat feminitatea. Am renunțat complet la blugi, adidași, haine sport. Așa că a fost o surpriză pentru mine să aleg o salopetă la balul de absolvire. O salopetă albastră, cu foarte puțin sclipici, decolteu destul de generos în față și la spate. Am adăugat un plic, sandale aurii, cercei mari aurii și cam asta a fost.”

Acum se gândește că a vrut să fie diferită de felul în care se îmbrăca zi de zi la facultate, cumva și feministă, dar cel mai mult a ales o salopetă pentru că i-a plăcut cum vine pe ea.

În ziua balului, Monica s-a trezit dimineața, a editat un text pentru Fundația Comunitară București, unde face acum un internship, apoi a început un mic jurnal cu o prietenă. Își propuseseră să își facă poze de dimineață până la bal cu fiecare pas pe care îl fac pentru pregătire – haine, machiaj, cafea, păr, stat în trafic.

„Am mers cu colega mea Samira la machiaj și păr, o prietenă ne-a însoțit să ne facă poze, am mâncat, am ajuns la Samira acasă, au mai venit două colege. Ne-am ajutat între noi să facem duș machiate, coafate. Monica râde și continuă – apoi ne-am îmbrăcat, am plecat repede să las mașina la restaurant pentru că aveam haine de schimb în ea, am luat un taxi și ne-am întâlnit cu 10 colegi pentru a ne plimba cu limuzina. Iar seara noastră a început cu multe poze, râs, șampanie și nu mai știu cum s-a terminat”

Pentru Monica, ultimul an de facultate a fost haotic și a trecut repede. Are 21 de ani și nu vrea să plece din București, din România.

„Am început să privesc cu nostalgie momentele pe care le petrec cu colegii gândindu-mă că este ultimul an, că începe viața de adult. Încă nu știu ce vreau să fac, dar nu aș pleca.

M-am născut aici, am crescut aici, aici am amintirile mele, iar oamenii sunt oamenii mei. Îmi place orașul așa cum e el, cu străduțele lui, cu mașinile, cu aglomerația, cu cafeaua vărsată la metrou.”

Se pregătește acum să își prezinte lucrarea de licență, apoi să se înscrie la master. Vrea să studieze egalitatea de șanse între femei și bărbați sau jurnalism politic. Și mai vrea să continue internshipul la Fundația Comunitară București, să ajungă în Barcelona și să publice un volum de poezii.

„Sunt optimistă în legătură cu viitorul meu, dar eu sunt optimistă în general. Îmi cunosc colegii și cred că sunt capabili de lucruri mari, cu ei putem schimba țara asta în care locuim.

Și chiar dacă pleacă o parte din România, pot ajuta și de acolo dacă e nevoie de ei”.