„Încă nu îmi imaginez momentul ăla, în care să lucrez în România pentru domeniul în care sunt pregătit”

6 iulie 2018

Acum trei ani, Tudor avea 18 ani și intra la Facultatea de Științe Politice. Spune că era complet diferit, nu neapărat ca personalitate, ci în alegeri, lucruri pe care le știa sau plăcea.

În primul an de facultate era derutat. Dar are tendința de a se discredita atunci când se compară – el de atunci, el de acum. Spune că era derutat pentru că făcuse o alegere despre care nu știa multe având în spate diverse domenii explorate. Muzica studiată în generală, visul de a face Conservatorul, apoi atracția pentru film când a intrat la liceu și filosofia descoperită în clasa a 12-a.

„Mi-am zis că trebuie să fac asta, îmi plăcea mult filosofia. Mi-am propus să merg la olimpiade, să o aleg la bac și apoi să continui să o studiez la facultate. Filosofia politică a fost singura mea opțiune, singurul loc în care mi-am depus dosarul. Au urmat trei ani la secția de Relații Internaționale și Studii Europene.”

Tudor nu anticipase ce urma să învețe sau ce profesori va avea. Dacă înainte de a intra la facultate visa stagii în instituțiile din Uniunea Europeană, mergând la cursuri a renunțat complet la idee. Iar când a început să prindă contracte ca model și să plece la Fashion Week-uri în afara țării, sesiunile s-au suprapus cu plecările, timpul pentru studiu s-a redus, au apărut frustrări și a trebuit să ia niște decizii.

Și-a dat seama că activitatea asta îi ia mult timp, nu e tocmai o pasiune pe care vrea să o crească pe termen lung, și-a adunat prioritățile și s-a concentrat pe facultate.

Dar rutina de model i-a influențat unele detalii. De perspectivă, de estetică. Chiar dacă spune că nu are o relație cu hainele, Tudor a dezvoltat un look neutru și a continuat să își aleagă haine, la fel cum își alegea și când mergea la casting-uri: blugi mulați negri, tricouri simple cu mânecă scurtă. Admiră hainele, de obicei pe cele foarte scumpe, iar când merge în magazine, cumpără lucruri repede și multe.

„Ultima oară am mers să-mi cumpăr șapte tricouri negre și șapte tricouri albe identice, ca să le port pe rând.”

Tudor crede că arătăm uniform și că societatea ne dictează un manierism al felului în care ne îmbrăcăm. Spune că sunt puțini oameni care caută lucruri speciale și chiar și ei ajung la un punct în care intră într-un manierism al oamenilor care caută lucruri speciale și încep să semene între ei.

„Există o uniformizare pe care nimeni nu o percepe sau nu se vrea percepută. Și mai există oameni care vor să iasă în evidență prin – uite, mi-am luat chestia asta dintr-o ediție limitată sau papucii ăștia foarte scumpi care sunt acum the new thing.”

Pentru el, când e vorba de haine, lucrurile stau așa: „Cu cât mai simplu, cu atât mai bine.” O excepție a fost balul de absolvire.

Chiar dacă nu a vrut ceva elegant, un costum sau pantaloni cu sacou, a ales o cămașă albă, pantaloni și pantofi. „Am luat-o pe mama la o discuție și i-am spus ce trebuie să facem. Am ajuns împreună într-un mall, iar într-o oră erau toate cumpărate. Și cam asta a fost.”

Balul de absolvire nu a avut o anume semnificație. Nu crede că i-a dat o anume stare, mai ales că are fobie de baluri, manierisme, MC, decoruri sau ritualuri pe care trebuie să le facă la comun cu alții. Știe că balul este despre sfârșitul facultății, dar nu e ca și cum se întrerupe și relația lui cu colegii.

Tudor a început acum pregătirile. Va pleca în afara țării pentru a urma un master
pe Asian Studies și speră să ajungă în Asia în primul an de studiu.

După trei ani, nu simte că a trecut pur și simplu prin facultate și s-a trezit terminând-o, dar nici nu i-a produs o revelație, o schimbare majoră de perspectivă.

L-am întrebat dacă vrea să se reîntoarcă în țară după master. A răspuns greu.
„Munca mea nu știu dacă va fi raportată la România, în general. Încă nu îmi imaginez momentul ăla, în care să lucrez în România pentru domeniul în care sunt pregătit.”