„Și dacă toți plecăm, atunci cine mai rămâne să schimbe ceva?”

on

11 iulie 2018

Samira avea gânduri mari când a intrat la facultate. Voia să studieze pentru a lucra în Senat sau Parlament.

„Venită de pe băncile liceului, credeam că tot ce zboară se mănâncă. Abia târziu am aflat cât e de greu să ajungi acolo.”

În primul an, era retrasă și își petrecea timpul într-un grup mic de colegi. Spune că nu accepta pe nimeni din exterior, iar acum, după trei ani, vede ideea ca pe o prostie pentru că a cunoscut mulți oameni mișto la sfârșitul facultății și regretă timpul pierdut.

La cursuri venea în blugi și tricou, cu o geantă atârnată pe un umăr, iar în picioare alegea să poarte sneackersi . Nu o preocupa foarte tare cum se îmbrăca la facultate, „asta până venea weekend-ul, atunci era o cu totul altă poveste.”

După trei ani, simte că și-a schimbat hainele, dar nu pentru că se poartă ceva anume, ci pentru că și-a schimbat perspectivele, atitudinea, iar odată cu ele au venit și alte alegeri.

„Acum am un stil mult mai elegant. Înainte să ies pe ușă, mă uit în oglindă, îmi adresez un  compliment, așa ca să îmi încep ziua mai bine”. (râde)

Samira îmi spune că balul de absolvire a fost momentul pe care l-a așteptat tot anul. „Din primul an de facultate știam că eu voi face balul și că nimeni nu s-ar fi dedicat așa de mult ca mine. Eu am organizat multe baluri, dar acesta a fost pentru mine ultimul și mi-am dorit să rămân cu o amintire frumoasă. A fost greu de organizat, niciodată nu-i poți împăca pe toți, și cred că m-am implicat și mult prea personal. Voiam ca totul să iasă minunat, dar ajungeam la niște costuri destul de ridicate. Într-un final, am căzut de comun acord cu colegii să fie într-o locație superbă, dar să mai tăiem din servicii.”

Organizarea balului de absolvire a făcut-o să își dea seama că vrea să organizeze evenimente, iar acum, are deja o firmă înființată și o grămadă de proiecte care o așteaptă.

Am întrebat-o și ce a însemnat pentru ea să fie aleasă regina balului. A fost aleasă pe baza voturilor date de colegi, care probabil s-au orientat după rochii, machiaje și atitudinea fiecărei fete.

Samira voia mult să câștige pentru că a fost aleasă regina balului și în clasa a 12-a. A vrut să fie ca o tradiție și a investit mult timp, idei, bani în rochie, make-up și păr.

„ Am ales să îmbrac o creație a unei designerițe românce foarte cunoscută atât la noi, cât și internațional. Eram în criză de timp când m-am hotărât ce rochie îmi doresc, iar realizarea ei dura cam două luni. Am avut chiar și un moment amuzant când mergeam spre taxi. Un om m-a oprit pe stradă să facă o poză cu mine crezând că sunt mireasă și că aduce noroc. Nu înțeleg asocierea pentru că rochia era roz și corsetul nu era unul de mireasă, dar cred ca și prietenele mele au jucat un rol important, păreau poate niște domnișoare de onoare pe lângă mine.

M-am simțit ca o adevărată regină de la începutul balului și până la sfârșit. Nu cred că am să mai port rochia vreodată, eventual doar dacă o să fiu invitată la vreun Oscar sau ceva. Colegii mă văd ca pe mica fițoasă și știu asta pentru că nu trece o zi fără să-mi spună. Eu cred că am doar ambiție și nu mă las până nu ajung unde îmi doresc.”

Cei trei ani de facultate au învățat-o pe Samira că prieteniile nu țin și că singurul om pe care se poate baza este ea. Știe că din momentul în care o vor lua pe drumuri separate, se vor distanța. Încearcă să fie realistă.

„Sunt câteva persoane dragi cu care voi păstra legătura și aici vorbesc despre prietenele care mi-au făcut viața mai frumoasă trei ani de zile. Iar facultatea mi-a format un caracter mult mai frumos, deoarece am învățat să mă adaptez anumitor situații și să relaționez cu oameni cu care nu credeam că am ceva în comun. ”

Anul acesta sună pentru ea promițător. Vrea să își crească afacerea. Are suport financiar de la tatăl ei și suport moral din partea prietenelor și a iubitului. Va organiza evenimente și speră ca în viitor să coordoneze și evenimente politice.

Samira are 21 de ani, este jumătate româncă, jumătate iraniană și este născută aici. Părinții ei își doresc mult să plece din țară, dar ea nu simte încă. Vede potențial în România.

„Și nu cred că sunt un om slab și că ăsta este motivul pentru care nu vreau să plec, ci pur și simplu cred că la fel cum mă pot duce acolo să fac studii și să reușesc, așa pot face și aici. Sunt o persoană care se motivează și cred că prin muncă poți obține tot ce îți dorești. Și dacă toți plecăm, atunci cine mai rămâne să schimbe ceva?”