„Oborul m-a învățat să fiu prezentă”

26 iulie 2018

*

Eram curioasă ce legătură au oamenii cu piața când se mută și locuiesc în București, cu ce o asociază și dacă au anumite haine cu care merg acolo.  Am povestit cu trei fete despre asta, prima a fost Beatrice.

*

Printre tarabe, Beatrice a grăbit pașii să ajungă la Gogoașa Muntenească. A cerut două gogoși, dar doamna i-a spus că nu mai are. Apoi, s-a întors către mine și a spus: „data viitoare când mai vii pe aici să îți iei neapărat.”

M-am întâlnit cu ea într-o duminică, într-o piață agitată, printre oamenii de la tarabe care se grăbeau să închidă. Noi ne-am așezat la terasa cu mici și am cerut o bere.

Am aflat că mama ei era deja în București de un an când Beatrice s-a mutat la ea. Era vara lui 2007. A început să gătească după un an de la mutare,  mai mult mecanic, destul de rar și din necesitate. Făcea ciorbe, tocănițe, legume la cuptor. Iar când a renunțat la carne a început să îi placă experimentarea rețetelor și a căutat constant pe internet bloguri de food din afară, ingrediente, condimente.

Spune că a început să meargă la piață convinsă de prieteni. I-a plăcut hărmălaia, căutatul legumelor crescute de o mână de om, căratul lor spre casă, spălarea lor și senzația proaspătă când le mănâncă.

Se fac șase ani de drumuri la piață. Acum merge cel mai des în Obor pentru că s-a mutat în zonă. Când simte nevoia să scape de o zi proastă, ia sacoșa de pânză și se plimbă pur și simplu printre oameni.

„E ca o oază de bucurie. Așa văd Oborul. O hărmălaie necesară ca să rămâi conectat nu neapărat cu o tradiție, ci cu obiceiuri sănătoase. În haosul de acum poți să te oprești și să te bucuri de ce e în fața ta.

Uite, am mers vara asta cu prietena mea aici. Făceam cumpărături și ne-am oprit lângă o tarabă cu ardei grași. Erau pe ea doar ardei grași colorați. A început să plângă. M-a emoționat foarte tare că un om vede ardeii grași ca pe ceva atât de frumos.”

Am întrebat-o dacă are o „hartă emoțională” a pieței Obor. A tăcut. Și-a dat seama că nu s-a grăbit să îl descopere pe tot. Merge la un grec de la lumea măslinelor ca să cumpere un ulei pe care îl iubește super mult. Ar putea spune că are chiar o relație de lungă durată cu acel ulei. Îi place și când domnul o întreabă zâmbind: 1.000 de grame sau 100 de grame?

Își mai dă seamă că în drum spre farmacia cu plante zâmbește unei femei care aranjează o legătură de leuștean. Din farmacie își ia ceaiuri, săruri, uleiuri esențiale. Spune „sunt niște gagici aici care au chestii mișto”.

Pe palierul cu farmacia mai e Orient, un magazin cu condimente. „De aici îmi iau tot ce am nevoie. Îmi place să găsesc totul vrac sau produse cu foarte puține ambalaje. Sunt proaspăt aduse din alte țări, găsesc năut, toate felurile de linte, tahini.”

Se mai oprea pe o străduță care duce spre Colentina. E în afara Oborului, dar de acolo lua brânză. Acum nu  mai merge pentru că nu mai mănâncă. Iar în hala nouă, se oprește constant la o tanti de unde cumpără buruieni: pătrunjel, coriandru, viță de vie.

O întreb ce face cu vița de vie. „Sarmale. Mai mult din nostalgie. Bunica mea avea o vie mare, iar eu împreună cu verișorii, ne urcam toamna pe casă ca să culegem struguri și foi. Apoi stăteam cu bunica în bucătărie și ieșeau niște sarmale mici, mici.

Eu am crescut cu bunica mea și avea grădină. În copilărie, piața era pe locul doi. Țin minte că atunci când ne trezeam, ieșeam în grădină și pregăteam micul dejun cu legume, fructe proaspete. Iar când m-am mutat în București mergeam rar la piață, nu știam ce să găsesc și nici nu prea găteam.”

De la ea am aflat că în Obor sunt multe pisici, Institutul de Igienă Publică și Sănătate Veterinară (care face analize la legume, fructe, produse din carne și lactate în piață, dar și în altele, la nivel național) Iar dacă vrei să te izolezi, poți să mergi să stai într-o hală doar tu cu porumbeii.

Tot ca relaxare, după ce face piața, Beatrice se așează la terasă cu toate sarsanalele pe lângă ea, bea o bere și caută un taxi.

*

La piață, Beatrice combină tot felul de haine de fiecare dată când merge. Poți să o vezi într-o rochie cu sandale sau adidași, într-un trening cu adidași și cu un tricou. Râde și spune: „I have an open-toe shoes kind of problem.”

Ce nu lipsește când ajunge în piață e încălțămintea comodă, ochelari dacă e soare, sacoșele de pânză și bijuterii puține pentru că sunt incomode când cară bagajele la plecare.

„Am foarte multe haine, mă dau afară din casă. Și mi-am dat seama că am de două ori mai multe haine de casă decât de ieșit. Îmi plac foarte mult. E o chestie de exprimare. Când eram mică mi-au fost alese hainele până la facultate de mama mea. Acum mă umplu de haine și mă îmbrac după starea de spirit. Nu mă pregătesc cu hainele niciodată din timp.

Am perioade când port haine în care nu mă văd și perioade când mă bucur de forme, de culori, de imprimeuri. Îmi plac tricourile de băieți largi și lungi, am aproape toate culorile, toate griurile, pe alb, negru, crem.”

Am întrebat-o ce a învățat-o Oborul. A spus – prezență. Acum e prezentă și se bucură de oamenii pe care îi are în fața ei. Și că nu e singură și nu e singura care trece prin chestii.

Piața e pentru ea ca o terapie și îi arată că viața e răbdătoare și că e nevoie să îți iei timp și să fii.

*

Beatrice e acum într-o pauză de gătit în restaurante și se concentrează pe blogul ei, fotografie și scris. Ar vrea să plece din țară să experimenteze și să trăiască alte culturi, dar ar vrea și să rămână conectată aici și să se implice în educație, mai ales pe sănătate și alimentație.

„Simpla conștientizare a ceea ce mâncăm e importantă și e important să existe antrenamente în zona asta. Vreau să dau cât pot din ce știu celorlați, vreau să fiu parte din asta”.

O găsiți pe Instagram, pe blog, pe Facebook dacă vreți să aveți o conversație cu ea despre mâncare 🙂