„Nu am găsit atmosfera grădinilor în care am copilărit în nicio piață”

9 august 2018

* Eram curioasă ce legătură au oamenii cu piața când se mută și locuiesc în București, cu ce o asociază și dacă au anumite haine cu care merg acolo.  Am povestit cu trei fete despre asta.

Sabina își aduce aminte de piață ca de locul în care mergea în copilărie, împreună cu părinții, să-și reînnoiască garderoba de Paște.
„Și mai am o amintire. Eram în Oborul din Ploieşti și țin minte că eram în piață într-un an cu tata. Îmi aduc aminte că m-am rugat tare mult de el să îmi ia de acolo o păpușă. Era prima dată când găseam o păpușă căreia i se îndoiau mâinile și picioarele. Am plecat cu ea în brațe fericită.”

De alte lucruri nu avea nevoie din piață, pentru că bunicii ei aveau trei grădini. Îmi povestește despre verile în care avea degetele pătate de la semințele roșii, albe, negre de floarea soarelui. Îi e dor de atmosfera din copilărie, de momentele în care bunicii ei o învățau cum să împletească funia de ceapă sau cum să facă brazdă. „Mai știu cum să culeg zmeură pentru că atunci când eram mică mă urzicam, nu eram atentă la ce crește în jurul culturii. Îmi mai aduc aminte cu drag de nopțile în care tataie uda grădina la două noaptea pentru că nu avea somn sau cum plimba bobocii pe uliță și îi păzea ca pe oi.”

Când s-a mutat la 18 ani în București, orașul i s-a părut oribil. Dar a vrut să plece din sat ca să demonstreze celor care nu dădeau credit unui copil cu părinții divorțati că poate să studieze la o facultate.
„Am plecat cu Andrei, prietenul meu. Terminaserăm amândoi același liceu. Era o linie foarte subțire între bucuria de a sta în locul nostru și du-te vino-ul din oraș. Primul apartament l-am închiriat la Piața Reșița. Apoi am stat în Militari, în Prelungirea Ghencea și acum ne-am mutat aici, lângă Piața Progresul. Am văzut destul de mult din oraș în primul an pentru că lucram la o grădiniță privată de lângă București și parcurgeam distanțe mari.”

În primii ani de București, Sabina mânca atunci când își aducea aminte. Își lua în drum spre casă, din Piața Reșița, fructe, legume sau produse care se puteau mânca fără să fie gătite.
„Mâncam fructe, legume sau găteam chestii stupide pe care știe să le facă orice adolescent: cartofi prăjiți, piure, pui, ouă, paste, chestii super la îndemână. În weekend-uri primeam lucruri de acasă, din grădina sau solarul părinților. Să fac ciorbe și altele am învățat acum doi ani.”

Au trecut cinci ani de când Sabina locuiește în București. Spune că nu a găsit atmosfera grădinilor în care a copilărit în nicio piață din cartierele în care a locuit, dar simte că are un atașament față de oamenii în vârstă care vând produse pe lângă ele. Știe că nu e bine să cumpere de la ei și ar trebui să nu îi încurajeze. „Oamenii care vând lucruri pe lângă Piața Progresul au cam tot ce îți trebuie – verdeață, fructe, legume, flori. Știu că nu e ok, dar mai știu că banii pe care îi adună intră în buzunarul lor. Mă emoționează că sunt bătrâni, că se chinuie și linia între emoțional și rațional e delicată. Am chiar și un moment puternic legat de cumpărăturile făcute la ei. Ieșeam dintr-un supermarket într-o zi și ploua torențial. Lângă ieșire, o doamnă vindea mărar și am decis să îi cumpăr tot mărarul. Doamna a fost atât de fericită, la fel și eu. Am plecat cu un braț, l-am pus la frigider și am uitat complet de el. Și acum îmi pare rău că s-a stricat.”

De Piața Progresul nu e mulțumită. Nu e curată, multe lucruri sunt comasate, sunt oameni ciudați amestecați cu cei care fac cumpărături, pentru că este un cazino lângă. Iar unii copii sunt puși să speculeze situații ca să vadă cum pot cerși. Se adaptează situației doar pentru că este piața cea mai apropiată de ea.

Merge o dată pe săptămână acolo. Caută lucruri într-un second hand, cumpără legume, fructe, brânză, iar în drumul spre casă ia lucruri mici care îi lipsesc – verdeață, flori.

Nu se gândește să poarte anumite haine la cumpărături. Nu îi lipsește însă borseta pentru că e comodă și o sacoșă din material textil pentru că vrea să evite pungile de plastic.

„Ne iese cu sacoșele din textil, dar mai avem rateuri, mai ales când facem cumpărături neplanificate. Iar cu hainele acum m-am relaxat. Simt nevoia de mobilitate pentru că ridic din mâini, mă foiesc, car plase. Mă enervează chiar, când văd femei cu buzele făcute, împopoțonate doar pentru a face cumpărături.”

Cât despre hainele pe care le poartă zi de zi, spune că a avut etape și etape cu ele.

„Când eram mică, mama mă îmbrăca și nu puteam lua decizii când mergeam în magazine. N-am fost un copil răsfățat. Îmi lua ce aveam nevoie şi unde aveam pretenții prea mari şi nu se putea, nu se putea. Țin chiar minte că nu îmi plăceau ca acum second hand-urile când o însoțeam la căutat perdele sau fețe de masă pentru casă.
În liceu am făcut tranziția de la hainele de băieți la rochii și fuste. Îmi plăceau hip hop-ul și rock-ul în liceu. Țin minte că aveam pantaloni lăsați, bocanci, multe tricouri negre largi, curele cu ținte. Am trecut treptat la fuste cu nasturi, rochii cu modele cusute sau cu imprimeuri, sandale și pantofi cu toc . Am început să îmi petrec din ce în ce mai mult timp cu colegele în second hand-uri și să găsesc comori, iar prețurile erau între 1 și 10 lei. Acum chiar mă enervez la culme când văd în magazine haine la 80 de lei pe care știu că le găsesc în second hand-uri cu 1,5 sau 10 lei.”

Spune că acum e într-o perioadă în care învață sau încearcă să nu se mai atașeze de lucruri. Testează ideea minimalismului, dar nu vrea să preia tot conceptul, ci să-l plieze pe nevoile ei. Vrea să scape de ce nu-i mai trebuie, a reușit să își trieze lucrurile, a dat trei saci cu haine și a convins-o pe mama ei să facă la fel.

Are și lucruri speciale pe care nu le-ar da ușor. De exemplu, cămașa pe care a purtat-o când a mers cu mine la piață. A primit-o de la prietenul ei, e făcută undeva în Cluj și are mai multe influențe la modelul de cusături. Nu ar mai da bluze făcute în casă pentru că sunt lucrate de mâinile mamei ei și nici câteva rochii de la un brand mic românesc, despre care știe că au o tehnică specială.
*
Când ne-am întâlnit la Piața Progresul, Sabina se pregătea să se mute după cinci ani de București, înapoi în casa în care a copilărit. O găsiți online aiciaici, aici și aici.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s