„Oamenii știu mituri despre gemeni, zic că e interesant, dar nu știu realitatea noastră.”

21 septembrie 2018

*Lavinia și Laura mi-au povestit cum au crescut cu toate verbele la plural & cum a fost și este relația lor cu hainele.

„Probabil pentru cei care nu au frați gemeni, ar fi ciudat să apară de la naștere o persoană care să trăiască lângă ei tot timpul. Pentru noi nu e ciudat, altceva nu știm.”

Laura și Lavina s-au născut în vara lui ‘97, în Drobeta-Turnu Severin, la o distanță de zece minute, deși în unele povești părinții le-au spus că au fost cinci minute. „Mie îmi place să spun că sunt cu șapte minute mai mare decât Lavinia”, zice Laura și îi zâmbește.

Au fost obișnuite dintotdeauna să stea împreună, să doarmă în aceeași cameră, să se îmbrace la fel, spre deosebire de cei care își dezvoltă personalitatea independent de altcineva.

La vârsta de patru ani, au aflat cum e să fie și despărțite. Lavinia a mers la Timișoara pentru o operație, Laura a rămas acasă cu bunica și cu sora lor mai mare. „După ce mi-a trecut supărarea că nu am mers și eu cu ea, s-a făcut liniște în casă. Mi-am dat seama că nu fusesem până atunci încurajată să fiu singură, doar eu fără Lavi. Și mi-a plăcut.”

„Oamenii știu mituri despre gemeni, zic că e interesant, dar nu știu realitatea noastrăDe multe ori ne-am simțit ca un animal cu patru picioare pentru că ne luau ca pe un tot. Dacă doar una făcea o prostie, eram certate amândouă. Iar băieții de foarte multe ori când încearcă să cucerească pe una dintre noi și nu reușesc, întreabă la sfârșit – măcar sora ta?”

Spun amândouă că nu e prea frumos că li se spune „gemenele” pentru că au un prenume diferit. Și li se pare aiurea să explice des dacă funcționează telepatia între ele. „Bineînțeles că nu funcționează. Din moment ce stai tot timpul cu o persoană începi să gândești la fel, să ai gusturi comune, să știi ce îți place, ce nu îți place la celălalt. Statul împreună aduce un nivel adânc de empatie și de aceea putem să prezicem modul în care una dintre noi va vorbi sau se va comporta într-o anumită situație.”

Hainele lor

În primii ani de grădiniță, tatăl lor le cumpăra haine de băieți, le tundea castron și cu breton. Aveau cămăși în carouri, pantofi negri cu scai, „pentru că multă vreme nu am știut să ne facem șireturile.”

Au încercat să își negocieze alegerile vestimentare, dar nu au făcut-o ferm.

„Ne părea rău să îi spunem tatălui nostru că nu mai vrem haine de băieți, pentru că el era încântat să ne cumpere haine. Doar la mama ne plângeam.”

Când au mers la școală, bunica lor a început să le lucreze multe rochii. Era croitoreasă, la fel și bunicul lor pe care nu l-au cunoscut.

„O chema Elisabeta și voiam să îmi tatuez numele ei pe corp”, spune Lavinia. „Cu ea vorbeam cel mai mult, locuia lângă școala noastră. Mergeam după ore în curtea interioară unde își ținea pisica și ne povestea despre copilăria ei, cei patru frați, războiul, lucrul la fabrica de confecții și despre cum și-a făcut rochii din primul salariu. Ne-a dat multe sfaturi, dar noi eram încăpățânate. Ne spunea să ne prindem părul pentru că avem trăsături frumoase sau să ne facem breton pentru că ne accentuează trăsăturile. Plănuia să vină cu noi la facultate în București să ne gătească, dar nu a apucat. Am pierdut-o în 2014.”

Bunica lor le croia multe rochii, de toate culorile și modelele, dar avea mereu grijă la detalii. Fie punea nasturi în diferite culori, fie gulere cu forme sau dimensiuni diferite. Tot ea le confecționa băști roșii sau verzi pe care le purtau pe cap perioade lungi.

Cumpărături în magazine făceau mai mult la fiecare început de an școlar, alături de mama și de sora lor mai mare. Țin minte că își alegeau singure ghiozdanele și îi furau hainele surorii lor, mai ales când își lua ceva nou și ele nu aveau voie să împrumute. „Cine are un frate, o soră mai mare, cred că știe cum e plăcerea de a fura hainele”, spune Laura.

La 12, 13 ani au început să aibă stiluri diferite. Laura și-a lăsat părul lung, încerca să se îmbrace feminin și purta „pampoane”. „Toți îmi ziceau – dă-ți pampoanele alea jos! Apoi am făcut o obsesie de a-mi face un moț în cap.”

Lavinia o descoperea pe Avril Lavigne și voia să se îmbrace în stilul punk. Împrumuta de la tatăl ei tricouri închise la culoare, purta mâneci negre pe brațe, eșarfe sau bandane prinse pe picioare și teniși negri cu modele.

La liceu, Lavinia și-a format estetica fiind inspirată de muzica lui Kurt Cobain și de Tokio Hotel, iar Laura descoperea coafuri ciudate pe internet și cumpăra haine în stilul preppy, ghete sau bocanci.

Acum sunt de doi ani în București, la o facultate tehnică. Locuiesc într-o garsonieră spațioasă și simt că descoperă multe într-un oraș în care se întâmplă constant evenimente sau concerte. Laura spune că sunt în etapa în care pun accent pe diferențele dintre ele și se completează la haine.

„Lavinia are multe cămăși, eu tricouri. Iar Laura are mulți bocanci sau ghete, eu pantofi. Facem schimb de lucruri când avem nevoie.”

Cel mai des cumpără haine toamna pentru că le plac mult puloverele. „Nu putem să regretăm pulovere cu imprimeuri drăguțe care se potrivesc cu vremea de afară.”

Cumpără online și când sunt reduceri, iar în magazine nu prea merg. Laura spune că are o pasiune pasivă pentru haine. În sensul că stă mult pe Pinterest, urmărește designeri și colecții, designerul ei preferat este Alexander McQueen și cam atât.

Lavinia nu e pasionată de haine, poartă lucruri comode, largi, cel mai mult cămăși. Râde când spune că Laura îi mai compune ținute și nu o lasă să iasă din casă îmbrăcată în unele combinații.

Nu sunt atașate de haine și nu le țin mai mult de un an sau doi în casă. Le donează. Când erau mici, le duceau de sărbători la biserică, acum caută familii care au nevoie.

„Ne transformăm constant și ne descoperim. Ne place că acum ne exprimăm mai mult și diferit decât în copilărie. Și e bine să experimentăm lucruri la vârsta asta. După 30 de ani îmi imaginez că vom fi elegante, ca Angelina Jolie, mai lady like,” spune Laura uitându-se la Lavinia.