„Apreciem mai mult hainele purtate versus hainele din magazinele unor branduri comerciale”

27 septembrie 2018

*Ada și Maria mi-au povestit cum au crescut cu toate verbele la plural & cum a fost și este relația lor cu hainele.

„Pe 1 aprilie părinții noștri au aflat că vom fi, de fapt, două exemplare. Au crezut că e o glumă, căci până în acea zi știau că vor avea o singură fată.”

Ada și Maria s-au născut în Craiova, pe 9 aprilie 1996. Au avut mulți prieteni și o copilărie fericită până la 11 ani când s-au mutat din Craiova în Constanța. „Atunci am conștientizat ce greu e să îți faci prieteni și tot atunci am realizat ce înseamnă să fim surori gemene. Ne aveam una pe alta tot timpul și nu așteptam ca alți copii să le iasă afară prietenii la joacă.”

Nu au petrecut o zi una fără cealaltă, iar acest obicei le-a influențat interacțiunea cu ceilalți copii. Au simțit treptat că sunt percepute ca fiind una și aceeași persoană, iar când au început școala au avut nevoie de a se dezvolta individual și de a spune colegilor „eu sunt eu și ea e ea.”

De-a lungul anilor au primit tot felul de apelative: „surorile sisters”, „germenele”, „gemenele”, „fetițele powerpuff”. Au trecut peste ele și au învățat să se completeze. Se consideră norocoase că sunt gemene: „Ai mereu pe cineva lângă tine care te înțelege mai bine decât te înțelegi tu câteodată, ai o prietenă cea mai bună pe viață și un dulap cu haine la comun mai mare decât dacă ar fi doar al tău.”

Hainele lor

În copilărie, părinții le îmbrăcau identic. Până și elasticele pentru păr erau la fel. Le cumpărau lucrurile din second-handuri și târguri, iar doamne din anumite magazine le recunosc chiar și azi. Țin minte că aveau niște salopete, „ca niște saci în care dormeam. Îmi aduc aminte în special de o salopetă portocalie cu steluțe albe. Mai aveam treninguri cu Tom și Jerry sau costume roz cu fluturași”, spune Ada.

„Părinții au încercat să ne îmbrace la fel până la grădiniță inclusiv, dar era destul de greu să găsească haine identice. Așa că se întâmpla să fim îmbrăcate cu haine care aveau același model, dar în culori diferite. Eu eram mereu îmbrăcată în roz, iar sora mea în verde. Și pentru că era greu să ne deosebească, obișnuiam să ne schimbăm culorile doar ca să vedem cum se panichează părinții,” completează Maria.

Când au început să meargă la școală, au conștientizat că hainele au o importanță în viața lor. Au numit-o perioada „poartă ce îți cumpără părinții atunci când nu porți uniforma de la școală.”

La gimnaziu își doreau să pară mai mature. Voiau să exprime asta prin haine, dar nu au putut pentru că mergeau la cumpărături tot cu părinții.

„Pe la 15-16 ani, încercam să fim la modă cumva, iar asta însemna să căutăm prin magazine mai ieftine ceva care să se asemene în mare măsură cu ce se găsea în mall, pentru că era o investiție prea mare pentru părinții noștri. Tot în acea perioadă am respins  ideea de second-hand, fiindcă atât îți trebuia, să afle ceilalți copii că îți cumperi haine de acolo.”

În clasa a noua, „sub ochiul atent al mamei”, au cumpărat prima dată haine dintr-un mall. Prima lor achiziție le-a găsit în faza rock. Ada și-a cumpărat o pereche de jeanși de la Lee Cooper, pe care îi are și acum, teniși, tricouri și cămăși în carouri, „pentru că trebuia să ne îmbrăcăm ca Axl Rose”.

Maria avea o pasiune pentru blazere lungi, tricouri colorate sau tricouri cu pozele unor trupe imprimate pe ele. „Ascultam mult rock atunci și purtam cămăși peste tricouri, blugi și teniși.”

Spun că nu au făcut schimb de haine niciodată, pentru că hainele uneia sunt și hainele celeilalte. „Sunt ale noastre, dar într-adevăr are prioritate cea care a venit cu inițiativa achiziției, asta în caz că vrem să ne îmbrăcăm într-o zi în aceleași haine.”

Sfârșitul liceului a fost pentru ele despre găsirea unei identități stilistice și nu numai. Au început să asculte mai multe stiluri de muzică și au tot schimbat hainele pe care le purtau.

Maria o vedea pe Ada romantică. Prefera rochiile fine, bluzele sau fustele care îi puneau în valoare feminitatea. Ada o vedea pe Maria introvertita care purta haine în straturi. „Purta suprapuneri de haine, sacouri, trenciuri, paltoane, practic tot ce îi venea peste corp și o acoperea.”

Acum locuiesc amândouă la București și cred că legătura lor cu hainele este mai importantă ca oricând, pentru că au început de zece luni proiectul „Garderoba surorii mele”. Merg din nou des, ca în copilărie, în second-handuri sau la târguri cu haine, probează multe haine diferite de stilul lor și le schimbă des. Și au aflat, după ce au început proiectul, că bunica lor a avut și ea un magazin second-hand în tinerețe.

Ada spune că acum poartă 90% haine din second-hand. Foarte rar cumpără online sau din  mall-uri. Crede că și-a descoperit și mai mult stilul romantic, iar în viitor simte că va purta multe piese minimaliste. „Îmi plac hainele în care mă simt bine, nu care răspund unor tendințe neapărat, iar acum aș purta orice cu anchior și pliuri sau haine cu talie înaltă. Iar cei care mă inspiră foarte mult sunt Leandra Medine Cohen de la Man Repeller, iar de la noi Cristina Săvulescu.”

Maria simte că stilul ei s-a schimbat foarte mult datorită proiectului „Garderoba surorii mele”, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a second-handurilor și a târgurilor prin care a umblat. Are o obsesie pentru anii șaptezeci, accesorii și unghii roșii. „Am ajuns să apreciem mai mult hainele purtate, materialele bune, croiuri speciale versus hainele din magazinele unor branduri comerciale.”