„Nu am renunțat la ideea de a fi îmbrăcate cu aceleași haine. E ca o continuare a obiceiului din familia noastră.”

4 octombrie 2018

*Corina și Oana mi-au povestit cum au crescut cu toate verbele la plural & cum a fost și este relația lor cu hainele.

S-au născut în Târgu Jiu pe 20 februarie 1991, iar părinții nu știau că vor avea gemene, așteptau un băiat. Nu li s-a spus cine e mai mare, pentru că a fost o naștere prin cezariană. Pe certificatul de naștere a fost trecută Oana. „Am fost prima pentru că aveam greutatea mai mare. Am păstrat-o și la maturitate”.

Au crescut cu gândul că e normal să fie gemene, nu li s-a părut nimic ieșit din comun. Dar când au început să iasă la plimbare în oraș, au simțit că primesc multă atenție, câteodată chiar prea multă. „Ieșeam cu o verișoară care s-a întors într-o zi supărată acasă și a spus că nu mai vine cu noi în oraș, pentru că toată lumea se uită la noi două,” își aduce aminte Corina.

În timp, s-au obișnuit cu atenția, dar nu au vrut să mai răspundă la întrebarea „tu care ești?” Amândouă spun că din copilărie au existat diferențe, de exemplu la păr. Chiar dacă erau tunse identic, nu le stătea niciodată părul la fel.

Au fost nedespărțite și s-au îmbrăcat în haine cu același model până la master, apoi s-a măritat Oana și a născut un băiat. Acum, dacă una cumpără un produs îi cumpără la fel și celeilalte. Oana spune:

„Chiar dacă acum nu mai locuim împreună și nu ne mai sfătuim vestimentar, nu ne cumpărăm niciodată haine fără să își dea cealaltă ok-ul. Whatsapp-ul nostru e plin doar de poze cu noi în cabine și de întrebarea – îmi stă bine sau nu?”

Hainele lor
În copilărie, Corina și Oana au purtat haine identice când ieșeau din casă. În casă nu a contat că nu erau îmbrăcate la fel.

Oana: „Aveam costume făcute de bunica noastră, din materiale cusute la mașină. Țin minte fustele pe elastic, crețe, în toate culorile și bluzele cu nasturi care nu ne plăceau.”
Corina: „Toate neamurile ne-au adus haine în dublu exemplar, iar dacă aveau culori diferite, modelele sigur erau identice. Iar la școală, chiar dacă aveam uniforme, pe sub ele aveam pantalonii, tricourile la fel. Doar încălțămintea era diferită pentru că nu găseam aceleași mărimi, probabil erau produse în serii mici.”

Au simțit că e normal să se îmbrace așa pentru că sunt gemene, iar gemenii se îmbracă la fel. „Nu ne-au impus părinții cum să ne îmbrăcăm, din contră, ne căutam noi ce voiam, iar când ne plăcea un produs și nu găseam mărimile noastre, căutam până găseam. Mama noastră a avut multă răbdare să stea după noi în magazine. Mergeam de obicei în complexele de haine din Târgu Jiu – Oliana și Rodna. Alte magazine nu erau atunci în oraș.”

Au purtat haine simple și au evitat paietele, sclipiciul sau imprimeurile. Dar au avut perioade în care toate tricourile lor erau roșii. Sau perioade în care cumpărau geci mari, negre, umflate cu puf. Spun că le-au numit gecile bufante, le-au păstrat și își întreabă des părinții – „Cum ne-ați lăsat să ne cumpărăm așa ceva?”

În liceu au avut o perioadă în care nu au mai purtat haine cu același croi sau de aceeași culoare.
Corina: „Când a fost prea evident că suntem gemene, nu am mai vrut să ne îmbrăcăm la fel.”
Oana: „Am avut nevoia de a fi diferite. Nu am luat o decizie sau un fel de gata, de mâine nu ne mai îmbrăcăm la fel. Ne-am contrazis când am mers la cumpărături și așa am început să avem lucruri pe care cealaltă nu le are. Poate doar bluze am continuat să cumpărăm același model, dar am decis să nu le purtăm în aceeași zi.”

„Nu am renunțat la ideea de a fi îmbrăcate cu aceleași haine. E ca o continuare a obiceiului din familia noastră.”

Corina și Oana locuiesc și lucrează amândouă în București acum. Și-au păstrat un stil vestimentar simplu și merg mai mult în magazine, în comenzile online nu își nimeresc mărimile.
Nu își petrec mult timp la cumpărături, pleacă de acasă cu gândul că dacă au nevoie de blugi, se uită doar după blugi.

Corina: „Și ne luăm în continuare haine la fel chiar dacă nu mai mergem împreună la cumpărături. Dacă eu iau o geacă, îi iau și Oanei la fel. Face parte din relația noastră. Și cred că ne-am simți vinovate să nu cumpărăm în dublu exemplar ce ne place individual.”

Poartă zilnic eșarfe colorate, blugi, bluze simple, dar toamna e sezonul fustelor și a rochiilor pentru ele. „Am trecut la fuste și rochii după douăzeci de ani, dar le purtăm în special toamna,” spune Corina.
„Sunt și lucruri care nu ne plac. De exemplu blănurile sau produsele din piele. Blana te face mare, mai ales din spate, iar pielea nu ne place la atingere și nici nu ține de cald”, crede Oana

Simt amândouă că această conversație în jurul hainelor le-a făcut să petreacă mai mult timp împreună, cel puțin pe Whatsapp.