„Știi tu cum arată cordoanele cusute de mână, nasturii din perle, cămășile de noapte din mătase adevărată? Nu știi că nu se mai fac.”

11 octombrie 2018

Am cumpărat timp de un an cele mai frumoase haine dintr-un magazin second hand, care nu era nici atrăgător, nici spațios, nici într-o zonă aglomerată (pe o stradă lângă Piața Crângași).

În el s-a aflat mai mereu o doamnă înaltă, cu ochelari, tăcută, dar atentă la orice mișcare pe care o făceam în magazin. O țin minte cum s-a ridicat într-o zi de pe scaun, a scormonit rapid printre haine ca să îmi arate o rochie roșie de noapte.

unnamed (2)

După ce am cumpărat 14 rochii, trei genți, șase rochii de noapte și o cămașă cu desene ce imită picturile din perioada Renașterii, mi-am făcut curaj să o întreb de unde are pasiunea asta pentru haine.

Livia sau doamna Livia, cum i-am tot spus, a spus că nu știe, „m-am trezit cu admirația pentru haine frumoase în camerele vecinelor sau la mine acasă, când probam rochii și pantofii mamei.”

La liceu admira vitrinele nesfârșite de pe Victoriei sau Unirii, își lua blugi de la turci și mirosea a săpunuri aduse de la sârbi.

„Am prins vremuri frumoase în liceu, dar cele mai frumoase haine le-am avut după ce m-am căsătorit, pentru că soacra mea lucra la Steilmann. Am probat atunci multe lucruri, am atins multe materiale, am admirat cusături și croiuri. Iar după revoluție am putut călători în Germania, Elveția, Italia și am descoperit magazinele vintage și hainele adevărate care au început să fie aduse târziu la noi.”

Haine adevărate înseamnă pentru doamna Livia „paltoane care stau în picioare”, geci de blană căptușite cu lână, nu cu o foaie de plastic ca acum sau rochii din gabardină, mătase, bumbac, viscoză.

Colecționează haine din 1992, haine care ajungeau de multe ori cu etichetă în România, pentru că nemții, belgienii sau elvețienii le purtau doar la un eveniment. Cel puțin așa crede doamna Livia. A adunat câteva, apoi s-a umplut o cameră, apoi  altă cameră, un pat de genți, aproape o sută de sertare cu mânuși, eșarfe, pălării, curele, bijuterii. Ca să nu ocupe toată casă, s-a organizat până la urmă în două camere, pe una a dedicat-o hainelor uzuale, pe cealaltă pieselor speciale.

„Nu cred în persoanele care au o pasiune doar pentru pantofi. Dacă îți plac pantofii, îți plac și poșetele, îți plac și rochiile, și fustele, și fața de masă, și să mănânci dintr-un porțelan fin. Și să te uiți la o pictură, la patinaj artistic sau să citești poezii în liniște.”

Spune că trebuie să îți placă hainele ca să înveți diferențele, detaliile. Și că nu îți trebuie școală ca să pui mâna pe un material și să simți că nu a mai trecut prin mâna ta.

„Am văzut atâtea haine în trecut și sunt dezamăgită de ce văd pe piață acum. Haine de consum, de proastă calitate, la prețuri mici. Nu se mai fac ca pe vremuri piese pe care le porți și zece ani, acum se fac cârpe pe care le porți de două ori sau cel puțin un sezon. Nici nu îți imaginezi cum arata un palton din stofă ce avea pe dinăuntru blană de vulpe. Când eram copil, mă duceam și mă băgam în el, iar bunica mea mă certa de frică să nu-l rup. Sau știi tu cum arată cordoanele cusute de mână, nasturii din perle, cămășile de noapte din mătase adevărată? Nu știi că nu se mai fac.”

Primul magazin second hand l-a deschis „pentru suflet” și în paralel se ocupa de altceva. „Nu m-am putut opri din căutări, l-am făcut pentru mine.”

Acum a ajuns la al patrulea magazin. Crede că nu a făcut nimic special să intre în contact cu furnizori. Oamenii au aflat de pasiunea ei și colaborările s-au legat. Primește haine din Germania, Franța sau Belgia.

Când vin sacii, nu are răbdare să îi desfacă. Vede un material, bagă mâna în sac și ce scoate din el e piesa de rezistență din magazin.

„Le văd prin sac, nu am răbdare să le întind pe toate și să le aleg. Cred că am un dar. Și mai am un dar la a ține minte cui i-am vândut lucrurile la care am ținut. Rețin măsuri, culori, ața de la cusături, ce defecte sau desene avea o haină.”

Săptămânal bagă marfă, organizează haine, găsește bilețele în buzunare, liste de cumpărături, scrisori în genți, bilete de la concerte, pixuri, oglinzi, farduri, cutiuțe. Doamna Livia se oprește des din treabă ca să își imagineze anumite vieți.

„Nu aș putea să aleg din hainele mele, țin la toate. Le-am iubit dintotdeauna, sunt feminine și au ritualuri. Le aerisești primăvara ca să nu prindă umezeală în alt anotimp, le cureți prin mai multe tehnici, le calci cu ritm diferit pentru că au material diferit și câte și mai câte. Deocamdată mă bucură și poate o să am noroc de o noră pasionată, ca să se bucure și ea de ele.”

 

*Am vorbit cu doamna Livia în iunie. Se pregătea să se mute din țară în iulie. „Măcar la bătrânețe să nu mai trăiesc printre mitocani. Lumea la noi e urâtă.”

Magazinul second hand l-a lăsat altcuiva, e deschis zilnic, dar nu mai găsesc haine frumoase, pe care doar doamna Livia le aducea.

Am pus câteva poze cu haine pe care le-am luat de la dânsa: