„E o dorință de a vedea rochii, de a admira detalii, de a atinge materiale rare sau poate e o curiozitate de care nu mă satur”

18 octombrie 2018

Mama Adinei salva toate hainele vechi, mai ales pe cele din materiale naturale. Ține minte că în copilărie o urmărea des cum le repara, dar nu îi înțelegea preocuparea. Ea era atrasă de tot ce era nou. În anii 90, purta în picioare platforme uriașe, în anii 2000 cumpăra multe tricouri scurte care îi lăsau buricul la vedere, iar blugii îi alegea doar dacă aveau talie joasă. De multe ori se îmbrăca la muncă așa, iar șeful ei îi spunea des că a venit cu rinichii la vedere și că o să sufere la bătrânețe.

„Spre surprinderea mea, cu trecerea anilor am început să fiu atrasă de aceleași lucruri ca mama mea sau cred că am început să semăn cu ea. Am căutat și în adolescență haine vechi în second-handuri, dar nu la fel ca acum. E o dorință de a vedea rochii, de a admira detalii, de a atinge materiale rare, sau poate e o curiozitate de care nu mă satur. Vreau să descopăr rochii spectaculoase, rarități.”

De aproape zece ani citește articole despre haine, decade, urmărește prezentări de modă, ce e nou, ce a dispărut. Iar când găsește haine vechi, le adună, le spală, le calcă, le coase. Încearcă să le salveze cumva și îi pare rău când le distruge, pentru că se întâmplă și asta: „Am decolorat la spălat nenumărate articole vechi, am transformat un pulover de lână pentru adulți într-unul de bebeluși, dar doar stricând am învățat câte ceva despre materialele vintage. Cel mai dificil de curățat mi se par imprimeurile divers colorate sau hainele din lână, piele și mătase .”

Are acasă haine strânse de la soacra ei, de la mătușa soțului și din călătoriile pe care le face. „Am o rochie din mătase galbenă superbă; un set din anii cincizeci, foarte sexi pentru perioada respectivă, alcătuit dintr-o lungă rochie roz, pe sub care se află, ce crezi, o pereche de pantaloni scurți, din același material, semn că pe vremea aceea era mult de muncă pentru un bărbat; o rochie de prințesă foarte amplă, din tul, bleu pudrat; multe chimonouri;o ie veche pe care mi-e frică să o îmbrac ca să nu se destrame, are o pânză foarte fină. Și pălării pe care băiatul meu de zece ani le probează. Cred că seamănă cu mine, pentru că de mic i-a plăcut să încerce tot felul de costumații. Când avea vreo 3 ani, m-a rugat să îi atașez la pantaloni o coadă de șoricel. Umbla așa prin casă. Am păstrat pantalonii.”

Adina a strâns multe haine și a visat să aibă un magazin. De patru luni l-a deschis, într-un mic spațiu din Galeria Expozițională a Centrului Vechi, vis a vis de Librăria Cărturești Carusel.

„Era un vis de cinci ani, să văd cum e să ai un magazin vintage. Am luat decizia din pasiunea pentru haine vechi și momentan e un proiect pe care îl fac în paralel cu jobul meu. Lucrez în televiziune. Sunt o persoană melancolică, sentimentală, trăiesc prin haine anumite perioade. Mi-au plăcut mereu istoria și filmele vechi. Nu pot să explic de ce, așa simt. O sa am haine vechi întotdeauna în casă pe care nu o să le dau niciodată nimănui.”

De multe ori, după ce vinde unele haine, regretă că a rămas fără ele. Regretă mult o rochie pe care a cumpărat-o din Franța. A dat-o unei familii de arabi. „Nu știu ce făceau cu ea, nu părea să fie genul lor, dar au venit câteva zile la rând în magazin și au fost foarte insistenți.”

Se simte bine când oamenii apreciază ce haine adună. Cu mulți se împrietenește și ține legătura chiar dacă sunt din Grecia, America sau Italia. Spune că vorbesc pe WhatsApp pentru că au aceeași pasiune. Comunitatea iubitorilor de haine vechi e mică și o face să se simtă bine când ține legătura cu cineva care are aceeași pasiune.

O întreb ce zice mama ei despre magazin. „Nu înțelege ce înseamnă vintage, dar e amuzată când pronunță cuvântul. Ea mă susține în tot ce fac.”

O mai întreb ce diferență este între un magazin de haine vintage și un second hand, pentru că mulți oameni nu cred că există o diferență.

„Am citit și eu multe păreri pe net. Unii spun că vintage înseamnă haine din anii 80 și înapoi, iar ce e din 80 încoace, se numește second-hand. Eu nu sunt de acord, pentru că există haine de super calitate și din anii 90, și chiar 2000, cărora nu le putem spune second-hand. Și pentru că nu există un nume și pentru ele, eu le spun tot vintage.
Pentru mine vintage e un second-hand de calitate, fie cu haine din anii 40, fie din anii 90. Un loc unde găsești articole reprezentative, nu tricouri la kilogram, haine din materiale bune, nu din materiale deteriorate sau pătate. Am aici din multe perioade, unele și din poliester, pentru că se caută și se preferă rochii din anii 60, 70 care sunt fabricate din acest material.
Iar de când cu emisiunea „Bravo, ai stil”, fetele sunt mult mai deschise la ideea de haine vechi, de a le cumpăra pentru a face combinații cu haine noi. Nu știu cât va dura trendul. Sper că pentru totdeauna. ”

Adina experimentează și vrea să continue proiectul pe care l-a început acum patru luni în Centrul Vechi. Are și un site, dar se ocupă de el destul de puțin, pentru moment, din lipsă de timp. Nu se oprește din căutări, testează furnizori, merge la întâlniri, se mai și înșeală.

„E mult mai simplu să ai un business cu haine noi, decât să cauți constant rarități vechi la prețuri decente. Dar și când probez un sacou vintage sau o rochie specială, parcă mă opresc în timp. Mă bucură și cred că vor continua să mă bucure. Sunt speciale pentru mine chiar dacă nu le îmbrac pe toate. E de ajuns să mă uit la ele în casă și la magazin.”